Contract semnat pentru inca 16 kilometri din DJ 684. Cel mai spectaculos drum din Timis va ajunge pana la limita cu Caras-Severin

Modernizarea DJ 684 avanseaza cu un nou tronson. Consiliul Judetean Timis a semnat contractul de executie pentru sectorul cuprins intre Luncanii de Jos si limita cu judetul Caras-Severin, un tronson de aproximativ 16 kilometri care traverseaza zona montana din estul judetului.

Contractul, in valoare de 94,25 milioane de lei, fara TVA, a fost atribuit asocierii Drumuri si Poduri Banat SRL – General Trust Arges SRL. Lucrarile vor avea o durata de 20 de luni de la emiterea ordinului de incepere.

Pe acest sector vor fi modernizate carosabilul si infrastructura rutiera, iar proiectul include si construirea a patru poduri.

Acesta este lotul 2 al proiectului de modernizare a DJ 684. Lotul 1 vizeaza sectorul Cosava – Tomesti – Luncanii de Jos, intre km 8+800 si km 19+189, unde sunt prevazuti aproximativ 10 kilometri de drum modernizat.

Cele doua loturi asigura continuitatea lucrarilor pe teritoriul judetului Timis si reprezinta o etapa importanta din proiectul regional care va conecta Timisul cu judetele Caras-Severin si Hunedoara.

Investitia face parte din proiectul „Modernizare DJ 684 pe traseul DN68A (Cosava) – Tomesti – Luncanii de Jos – Ruschita – Voislova (DN68A), legatura cu judetul Hunedoara”. In total, proiectul regional prevede modernizarea a aproximativ 56 de kilometri de drum.

Traseul va continua prin Ruschita si Voislova si va avea o legatura spre Hunedoara, la DJ 687D. Proiectul este implementat in parteneriat de consiliile judetene Timis, Caras-Severin si Hunedoara, Consiliul Judetean Timis fiind liderul proiectului.

Investitia regionala are o valoare de aproximativ 88 de milioane de euro, dintre care aproape 48 de milioane de euro reprezinta fonduri nerambursabile prin Programul Regional Vest.

Potrivit autoritatilor judetene, noul drum are atat importanta turistica si economica, cat si strategica pentru estul judetului Timis, urmand sa faciliteze accesul catre autostrada A1 si sa conecteze mai usor zonele turistice din cele trei judete. (Denisa Campean)

Leave a Reply