Rechizitoriu! Calin Georgescu, trimis in judecata de DIICOT in dosarul inselaciunii de 1,1 milioane de euro

Prin rechizitoriul din 11 noiembrie 2026, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Structura Centrala au dispus trimiterea in judecata a doi inculpati (cu varstele de 64 si 47 de ani), aflati sub masura arestului preventiv,  pentru savarsirea infractiunilor de constituirea unui grup infractional organizat si inselaciune cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata.

Din probatoriul administrat a rezultat faptul ca,  in cursul lunii septembrie 2021, inculpatii si un suspect, cetatean italian, au constituit un grup infractional organizat,  care a actionat in mod coordonat, pana in luna octombrie 2023, in special pe teritoriul Romaniei, dar si al Regatului Unit al Marii Britanii, in vederea comiterii unor infractiuni de inselaciune prin inducerea si mentinerea in eroare a unor oameni de afaceri romani cu privire la posibilitatea accesarii unor finantari de la institutii financiare bancare din strainatate.

Scopul membrilor grupului infractional organizat a fost obtinerea unor foloase patrimoniale injuste, constand in garantiile banesti depuse de persoanele vatamate pentru accesarea creditelor respective.

Calitatea de lider al acestui grup a fost asumata de catre inculpatul in varsta de 64 de ani, care a coordonat intreaga activitate infractionala si le-a atribuit celorlalti doi membri roluri in cadrul mecanismului ilicit pus la cale, acestia fiind prezentati drept prosperi oameni de afaceri, administratori ai unor societati comerciale straine, care ar fi dispus de sume mari de bani pe care sa le imprumute persoanelor vatamate care intentionau sa isi dezvolte afacerile din Romania, sub conditia depunerii unor garantii banesti, ce urmau sa fie insusite de catre grupul infractional organizat.

Astfel, incepand cu luna septembrie 2021, in cadrul unor intalniri organizate pe raza municipiilor Bucuresti si Campulung Muscel, judetul Arges, iar ulterior pe teritoriul Marii Britanii, Londra, la care au participat inculpatii si suspectul, in realizarea scopului grupului infractional organizat, l-au indus in eroare pe reprezentantul unei societati comerciale, prin prezentarea ca adevarate a unor imprejurari mincinoase, respectiv ca ar putea obtine o finantare de 6.000.000 euro prin incheierea unui contract de creditare cu o institutie financiar bancara despre care au sustinut ca functioneaza pe teritoriul Marii Britanii, desi aceasta avea sediul in Uniunea Comorelor – Africa de Est.

Cu privire la aceasta banca, inculpatul in varsta de 47 de ani si  suspectul (cetatean italian) au sustinut ca au functii de conducere si sub conditia depunerii unei garantii, au determinat victima sa transfere, la doua date diferite din decembrie 2021, sumele de 2.500 de euro si de 1.000.000 euro, din contul societatii comerciale intr-un cont ce apartinea de fapt unei entitati financiare cu sediul in Commonwealth of Dominica, deschis la o banca din Elvetia, in scopul obtinerii pentru membrii grupului infractional organizat a acestei sume de bani.

Ulterior, prin prezentarea ca adevarata a unei imprejurari mincinoase, respectiv ca se poate majora creditarea la suma de 15.000.000 euro, sub conditia depunerii unei garantii suplimentare, l-au determinat pe reprezentantul persoanei vatamate sa transfere, in ianuarie 2022,  pe acelasi traseu financiar, suma de 100.000 euro.

Prin actul de sesizare a instantei s-a solicitat mentinerea masurilor asiguratorii luate in cauza, precum si mentinerea masurii arestarii preventive a inculpatilor de catre judecatorul de camera preliminara, respectiv de catre instanta de judecata, intrucat temeiurile care au determinat luarea masurii subzista.

Prin acelasi rechizitoriu,  procurorii DIICOT au dispus disjungerea cauzei si formarea unui nou dosar pe rolul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Structura Centrala, in vederea continuarii urmaririi penale cu privire la suspect (cetatean italian), pentru savarsirea infractiunilor de constituirea unui grup infractional organizat si inselaciune cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata si fata de alti participanti la comiterea acestor fapte, cu referire la sesizarile formulate de catre alte persoane, precum si pentru comiterea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata.

Dosarul penal a fost inaintat spre competenta solutionare Tribunalului Ilfov. (DIICOT, Diana Sarca)

Leave a Reply