CCIAT promoveaza oportunitatile de formare si dezvoltare profesionala in domeniul sudurii, la Angajatori de TOP Timisoara

Programe de calificare, perfectionare si reconversie profesionala, dedicate specialistilor si tinerilor care isi doresc o cariera in domeniul tehnic, vor fi prezentate de Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis in cadrul celui mai mare eveniment de cariera din regiune.

Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis (CCIAT) va participa cu stand propriu la Angajatori de TOP Timisoara, eveniment dedicat oportunitatilor de cariera si dezvoltarii profesionale, organizat in perioada 16 – 17 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22.

Prezenta CCIA Timis la eveniment vizeaza promovarea proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, o initiativa care sustine dezvoltarea competentelor profesionale, inovarea si excelenta in domeniul sudurii si al controlului nedistructiv.

In calitate de partener al proiectului, CCIAT contribuie la dezvoltarea unei retele internationale de Centre de Excelenta, care conecteaza mediul educational si universitar cu sectorul de cercetare si industria, in cadrul conceptului european „Quadruple Helix”. Aceasta colaborare urmareste adaptarea formarii profesionale la cerintele actuale ale pietei muncii si la evolutia tehnologiilor industriale.

La standul CCIAT, vizitatorii vor putea descoperi noi oportunitati de formare si dezvoltare profesionala, adresate atat specialistilor care doresc sa isi actualizeze si sa isi aprofundeze competentele tehnice, cat si tinerilor aflati la inceput de drum, interesati de o cariera intr-un domeniu cu aplicabilitate directa in industrie.

De asemenea, cei interesati vor putea afla informatii despre posibilitatile de calificare, perfectionare si reconversie profesionala, precum si despre oportunitatile de conectare la reteaua europeana de excelenta COVE-WENDT.

Prin aceasta initiativa, CCIAT isi reafirma implicarea in dezvoltarea competentelor profesionale si in consolidarea legaturii dintre educatie, formare si cerintele mediului economic, promovand accesul la noi perspective de cariera intr-un sector aflat intr-un continuu proces de transformare.

Fie ca sunt in cautarea unui loc de munca, a unui program de internship sau a unor noi directii de dezvoltare profesionala, participantii la Angajatori de TOP Timisoara vor avea ocazia sa interactioneze cu angajatori, organizatii si institutii care investesc in oameni, competente si inovatie.

Participarea este gratuita, iar inscrierea se poate realiza online, accesand linkul: https://shorturl.at/SFMPw.

Hai sa construim impreuna viitorul competentelor in domeniul sudurii!

Informatii suplimentare la tel. 0748 042 430, e-mail: kszucs@cciat.ro, Károly Szücs – responsabil proiect CCIAT.

(CCIA Timis, Rodica Olinic)

 

Leave a Reply