Piata Victoriei din centrul municipiului Timisoara a gazduit, marti, 22 septembrie 2026, o ceremonie militara si religioasa cu o semnificatie deosebita, organizata cu prilejul inmanarii Drapelului de Lupta Spitalului Clinic Militar de Urgenta „Dr. Victor Popescu” Timisoara.
Evenimentul a reunit inalti oficiali din structurile centrale si locale, printre care s-a numarat ministrul Apararii Nationale, Radu Miruta, alaturi de reprezentanti ai autoritatilor judetene, ai administratiei locale si sefi ai structurilor teritoriale ale Armatei Romane, Politiei si Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta.
Simbol suprem al onoarei, vitejiei si gloriei militare, Drapelul de Lupta a fost acordat spitalului militar timisorean prin Decret al Presedintelui Romaniei, la propunerea ministrului Apararii Nationale.
In calitatea sa de unitate militara de elita, institutia medicala primeste astfel cel mai important insemn oficial, care consfinteste traditia, rigoarea si devotamentul cadrelor medicale militare in slujba comunitatii si a patriei. Ceremonia s-a incheiat intr-un cadru solemn, marcand un moment istoric pentru una dintre cele mai reprezentative institutii medicale din vestul tarii. (E.T.)
Foto: Costi DUMA

















