Tensiunile politice locale indeparteaza Romania de posibilitatea de a incasa o buna parte din sumele ce pot fi obtinute prin PNRR: 770 milioane euro prin legea salarizarii unitare, respectiv 770 milioane euro prin legea integritatii.
Un esec al atragerii de bani europeni se poate reflecta in decizia pe care o va anunta S&P Global Ratings in prima vineri din octombrie in ceea ce priveste ratingul de tara al Romaniei.
In aceste conditii, putem asista la atingerea unui nou maxim istoric al euro. Banca centrala pare sa pregateasca o depasire mai lina a recordului de 5,2688 lei, atins in data de 6 mai, imediat dupa votarea motiunii de cenzura AUR – PSD.
La jumatatea acestei saptamani, tranzactiile din piata locala se realizau in culoarul 5,2560 – 5,2593 lei, iar cursul euro a urcat de la 5,2534 la 5,2589 lei, dupa reducerea ofertei de valuta, care a crescut in ultimele doua sedinte, atunci cand companiile se pregateau sa plateasca taxele si impozitele la bugetul de stat. Miercurea trecuta media euro se situa la 5,2452 lei.
Sondajul realizat in iulie printre membrii CFA Romania estimeaza o evolutie negativa a leului fata de euro, dar valoriile medii anticipate ale cursului euro sunt mai mici decat cele de la sondajul din iunie.
Pentru orizontul de 6 luni valoarea medie a anticipatiilor este de 5,2901 lei, fata de 5,3179 lei la sondajul din iunie, iar pentru august 2027 valoarea medie a cursului este estimata la 5,3445 lei, fata de 5,3737 lei, in urma cu o luna.
In ultimele patru luni valoarea indicilor ROBOR a cunoscut modificari minime, consecinta a faptului ca BNR a mentinut in ultimii doi ani dobanda de politica monetara la 6,50%/an, respectiv 5,50%/an pe cea pentru facilitatea de depozit, care a devenit principala rata directoare.
Sondajul CFA Romania estimeaza o retragere in august 2027 a indicelui ROBOR la trei luni la 5,48%, in timp ce randamentele titlurilor de stat in lei sunt estimate la 6,23% pentru maturitatea de cinci ani si de 6,57% pentru cea de zece ani.
Miercurea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a stagnat la 5,84%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,92%, iar indicele la 12 luni a stagnat, dupa cresterea de miercuri, la 5,98%.
Euro se tranzactiona intr-un culoar ingust cuprins intre 1,1660 si 1,1678 dolari, investitorii asteptand publicarea indicelui PCE, indicatorul cel mai urmarit de Rezerva Federala americana atunci cand evalueaza tendinta inflationista. In piata locala, cursul monedei americane a urcat de la 4,5014 la 4,5077 lei, fata de 4,5190 lei, in urma cu o saptamana.
Media francului elvetian a alunecat de la 5,6099 la 5,6086 lei, comparativ cu 5,5773 lei, miercurea trecuta. Lira sterlina a urcat de la 6,1425 la 6,1429 lei, fata de 6,1269 lei, acum o saptamana.
Pretul gramului de aur a coborat de la 671,7469 lei la 670,0256 lei, evolutie imprimata de scaderea metalului galben la 4.613 – 4.674 dolari/uncie.
In regiune, media monedei maghiare s-a intarit la 360,62 forinti/euro iar a celei poloneze la 4,3014 zloti/euro.
Bitcoin s-a retras la 77.949 – 79.229 dolari iar ethereum la 2.438 – 2.476 dolari. (R.G.)

