Retragerea randamentului obligatiunilor romanesti cu scadenta la 10 ani la 7,15%, fata de un maxim zilnic de 7,22%, a permis statului sa se imprumute din piata locala.
Finantele au atras 501,5 milioane lei cu scadenta in octombrie 2036 pentru care a acceptat sa plateasca o dobanda medie anuala de 7,11%. Valoarea programata a emisiunii a fost de 500 milioane lei iar ofertele de cumparare s-au ridicat la 681,5 milioane lei.
Cea mai mare suma, aproape 2,32 miliarde lei, a fost imprumutata prin intermediul unei emisiuni cu scadenta in iulie 2028. Ofertele de cumparare s-au ridicat la peste 2,64 miliarde lei, fata de o valoare programata de 1,3 miliarde lei, iar Trezoreria a acceptat sa achite o dobanda de 6,55%, peste valoare ratei de referinta a BNR care este de 6,5%.
Trezoreria se pregateste, de asemenea, sa revina in pietele externe, profitand de deciziile principalelor agentii de rating de a ne mentine in categoria recomandata investitiilor.
Pana la sfarsitul lui octombrie, Finantele s-au imprumutat prin plasamente private externe si interne cu peste 4 miliarde euro, negociate direct cu bancile si care asigura obtinerea unor dobanzi mai mici, la care se adauga alte circa 5 miliarde euro prin emisiuni de obligatiuni denominate in euro sau in dolari.
Miscarile monedelor de la marginea zonei euro au fost mixte, in care cea nationala s-a intarit, la fel ca si cea maghiara, la 364,88 forinti, in timp ce tensiunile politice de la Varsovia au depreciat-o pe cea poloneza la 4,4185 zloti.
Cursul monedei unice a scazut de la 5,3426 la 5,3403 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat in culoarul 5,336 – 5,342 lei, dupa ce in octombrie s-a inregistrat un maxim istoric de 5,3527 lei si o depreciere de peste 1,2%.
Piata monetara a ramas stabila, la valori comparabile cu cele de luna trecuta. Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, s-a oprit la 6,09%, cel la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 6,14 la 6,15%, iar cel la 12 luni s-a oprit la 6,19%
Inainte de alegerile pentru Senatul si Congresul SUA de la jumatatea mandatului, respectiv in asteptarea raportului Departamentului american al Muncii privind locurile de munca din octombrie, euro s-a apreciat la 1,1149 – 1,1237 dolari, astfel ca media monedei americane a scazut modest la 4,7658 lei, dupa aprecierea de peste 2,6% din octombrie.
Media francului elvetian, care s-a apreciat luna trecuta cu mai mult de 4,1%, a alunecat marginal la 5,8009 lei, iar cea a lirei sterline, care a castigat in octombrie aproape 3,8%, a scazut de la maximul istoric de 6,4052 la 6,3879 lei.
Pretul gramului de aur a coborat de la 609,5706 lei la 597,4380 lei, minimul ultimelor doua luni, consecinta a deprecierii metalului galben la 3.879 – 3.967 dolari/uncie.
Dupa ce a testat la sfarsitul saptamanii trecute scaderea sub pragul de 76.000 dolari, consecinta a iesirilor provocate de furtul a circa 6,3 miliarde dolari din conturile Binance, cel mai mare serviciu de criptomonede din lume, principala criptomoneda fluctua intre 77.500 si 78.700 dolari. Ethereum se tranzactiona in culoarul 2.265 – 2.310 dolari. (Radu Georgescu)

