Puls VALUTAR / Usor cu inflatia pe scari

Continuarea razboiului din Golful Persic, cu efecte majore asupra pretului la energie, si a celui din Ucraina, deprecierea monedei nationale sau prelungirea crizei politice, care s-a incheiat abia in a treia parte a lunii trecute, au afectat performanta economiei si au amplificat cresterea preturilor.

Rata anuala a inflatiei a urcat de la 6,6%, in septembrie, la 6,94%, in octombrie, evolutie conforma cu anticiparile BNR, dar si ale Comisiei de Prognoza care in ultimul sau raport destinat rectificarii bugetare a vazut un indice al preturilor consum (IPC) de 6,4% la sfarsitul anului, respectiv o medie anuala de 8,4%.

Cresterea IPC nu a afectat decizia de politica monetara a BNR care a mentinut, joia aceasta, rata de referinta la 6,5%, valoare stabilita in august 2026.

In comunicatul de presa care a fost la finalul sedintei, se arata ca „rata anuala a inflatiei se va mari usor in ultimele luni ale anului curent, in principal pe fondul influentelor asteptate sa decurga din scumpirile recente ale  combustibililor si energiei si din evolutia cursului de schimb al leului (…) Incertitudini si riscuri decurg pe mai departe din evolutia viitoare a pretului energiei electrice, precum si din traiectoria cotatiei titeiului, cu implicatii asupra cotatiilor altor materii prime.”

Decizia BNR nu a avut un impact asupra cursului de schimb, care a fost influentat, in special, de cresterea cererii de moneda americana la nivel international, in detrimentul plasamentelor in active considerate drept riscante.

Cursul euro a fost stabilit la 4,5459 lei, in conditiile in care tranzactiile se realizau la cotatii apropiate de cele de miercuri, 5,344 – 5,347 lei.

Randamentul obligatiunilor romanesti cu scadenta la 10 ani fluctua intre 7,08 si 7,22%, in usoara scadere fata de miercuri, insa ofertele de cumparare ale unei emisiuni de titluri de stat, facute de sase banci locale, a fost doar de 684,7 milioane lei fata de o valoare programata de 1 miliarde lei. Scadenta bonurilor este in mai 2027 iar randamentul mediu a fost de 6,18%, semn ca inflatia nu se va tempera rapid.

Un interes mai mare a fost aratat pentru o emisiune cu scadenta in iulie 2033. De aceasta data oferta de cumparare, 945,1 milioane lei, a depasit valoare programata de 600 milioane lei, iar Trezoreria s-a imprumutat cu 655,1 milioane lei, la o dobanda medie de 6,89%/an.

Euro a scazut, ieri, la 1,1066 – 1,1103 dolari, cotatii comparabile cu cele din aprilie 2025, consecinta a inflatiei ridicate din Statele Unite, ce ar putea impune Rezervei Federale majorarea ratelor dobanzilor. In piata locala, cursul dolarului a crescut de la 4,7991 la 4,8155 lei.

Media francului elvetian a urcat de la 5,7879 la 5,7938 lei, iar cea a lirei sterline de la 6,3924 la 6,3935 lei.

In regiune, media monedei poloneze s-a depreciat la 4,4018 zloti/euro, in timp ce moneda maghiara s-a intarit la 6,3935 forinti/euro.

Aprecierea monedei americane a coborat cotatiile metalului galben la 3.924 – 4.001 dolari, mai jos cu aproape 6% fata de acum o luna, ceea ce a facut ca pretul gramului de aur sa alunece de la 624,8208 lei la 611,8686 lei.

Bitcoin scadea joi pana la 72358 dolari iar ethereum pana la 1.994 dolari. (Radu Georgescu)

Leave a Reply