Conflictul dintre presedintele Consiliului Judetean Timis, Alfred Simonis, si primarul Timisoarei, Dominic Fritz continua cu un nou schimb de replici. Simonis il acuza pe edil ca incearca sa mute atentia de la propria situatie juridica, in timp ce Fritz sustine ca declaratiile sefului CJ Timis confirma miza modificarilor legislative privind incompatibilitatile si conflictul de interese.
Simonis: „Problema lui este… Dominic Fritz”
Alfred Simonis sustine ca Dominic Fritz a trecut la atac dupa ce presedintele CJ Timis a vorbit despre intalnirile pe care cei doi le-ar fi avut de-a lungul timpului.
„Ramas fara realizari de postat in asa-zisul «festival al faptelor bune», Dominic Fritz trece la atac”, afirma Simonis.
Presedintele CJ Timis spune ca perspectiva pierderii Primariei Timisoara si a resurselor acesteia il face pe Fritz sa isi piarda cumpatul si sustine ca puterea edilului „incepe sa se evapore”.
Simonis afirma ca primarul incearca sa transforme situatia sa juridica intr-o confruntare politica si sustine ca problema nu este PSD, ci chiar Dominic Fritz.
„Nu PSD l-a declarat in conflict de interese. Au facut-o instantele de judecata din Timisoara si Bucuresti. Doua procese pierdute”, spune Simonis.
Acesta face referire si la imprumutul pe care Fritz l-ar fi primit de la un coleg de partid, sustinand ca, ulterior, din functia de primar, edilul ar fi semnat un document care l-ar fi ajutat pe acesta intr-un proiect imobiliar.
„Timisoara nu esti tu”
Simonis il acuza pe Fritz ca incearca sa se prezinte drept victima si sa transforme propria problema juridica intr-o problema a orasului.
„Nu, Dominic. Timisoara nu esti tu. Timisoara a existat inainte ca tu sa ajungi la Primarie si va exista si dupa ce vei pleca de acolo. Timisorenii nu ti-au dat prin vot dreptul de a fi deasupra legii. Dupa cum nu i-au dat acest drept niciunui primar, presedinte de Consiliu Judetean, ministru sau parlamentar”, afirma Alfred Simonis.
Presedintele CJ Timis mai spune ca Agentia Nationala de Integritate nu poate fi facuta responsabila pentru proiectele pe care administratia Fritz nu le-ar fi dus la capat.
„Nu ANI te-a impiedicat sa refaci Strandul Termal. Nu ANI te-a impiedicat sa readuci la viata Baza Uszoda. Nu ANI te-a oprit sa repari Ceasul Floral. Si nu PSD este responsabil pentru promisiunile pe care administratia Fritz le-a facut si nu le-a indeplinit”, sustine Simonis.
In finalul mesajului, acesta il intreaba pe Fritz daca a fost sau nu declarat in conflict de interese si daca a luat bani cu imprumut de la un coleg de partid, iar ulterior, din functia de primar, a semnat un document in beneficiul acestuia.
Simonis sustine, de asemenea, ca i-a propus lui Fritz ca Primaria si Consiliul Judetean sa colaboreze la construirea Salii Polivalente si pentru punerea la dispozitie a terenului necesar unei parcari langa Spitalul Judetean.
Fritz: „Mai clar nu putea exprima miza amendamentului anti-Fritz”
Dominic Fritz raspunde acuzatiilor si sustine ca declaratiile lui Simonis arata ca modificarile legislative privind situatia sa urmaresc inlaturarea sa din functie, in ciuda votului primit la alegerile locale.
„Mai clar nu putea exprima miza amendamentului anti-Fritz: sa execute un adversar incomod pe baza rezultatului, citez, «alegerilor parlamentare din 2024». Adica degeaba au votat timisorenii la alegerile locale daca exista o majoritate PSD-AUR in parlament care vrea altceva”, afirma Fritz.
Primarul Timisoarei acuza PSD de dispret fata de optiunea electorala a timisorenilor si sustine ca formatiunea urmareste concentrarea puterii.
„PSD, succesorul partidului comunist, n-a putut accepta niciodata spiritul liber al timisorenilor. Puterea, la ei, are rost doar daca e absoluta, fara limita”, spune Fritz.
Disputa si pe relatia dintre cei doi
Fritz contesta si afirmatiile lui Simonis despre relatia personala dintre cei doi. Primarul spune ca nu a avut intalniri cu caracter personal cu presedintele CJ Timis si sustine ca exemplele invocate de acesta sunt „manipulative”.
„In lumea in care traieste PSD, influenta politica si relatiile personale si financiare se suprapun constant”, afirma Fritz.
Edilul face referire la sumele declarate de Simonis drept daruri primite la botezurile copiilor si la deplasarea cu un avion privat in cazul Nordis, in care au fost implicati, potrivit lui Fritz, Alfred Simonis, Marcel Ciolacu si Sorin Grindeanu.
Fritz sustine ca nu acesta este modul in care el intelege relatiile dintre reprezentantii administratiei publice.
„Nu e lumea mea. Face parte din responsabilitatea de reprezentant al orasului sa am relatii institutionale corecte si respectuoase cu toata lumea, indiferent de culoare politica”, afirma primarul Timisoarei. (Denisa Campean)

