Timisoara, locul in care Europa a vorbit despre libertate, democratie si responsabilitatea de a le apara

Lideri politici europeni, fosti sefi de stat, reprezentanti ai miscarilor democratice si experti internationali au participat, in 5 si 6 noiembrie, la Timisoara Forum for European Values. Doua zile de dezbateri despre provocarile Europei, de la amenintarile la adresa democratiei si razboiul hibrid pana la rolul femeilor in leadership, implicarea tinerilor si viitorul relatiilor transatlantice.

Forumul s-a incheiat cu acordarea Premiului Timisoara pentru Valori Europene Sviatlanei Tsikhanouskaya (foto), lidera opozitiei democratice din Belarus.

Organizat sub tema „Connected in a Fragmented World”, Forumul a adus la Timisoara perspective din spatii politice si geografice diferite, dar unite de preocuparea pentru viitorul democratiei europene. Deschiderea oficiala, gazduita de Opera Nationala Romana, a inceput cu mesajul viceprimarului cu atributii de primar Ruben Latcau, urmat de discursul fostei presedinte a Georgiei, Salomé Zourabichvili. Prima femeie care a condus Georgia, cunoscuta pentru pozitiile sale in apararea parcursului european al tarii, a adus in atentie experienta unei societati confruntate cu presiuni asupra institutiilor democratice.

Unul dintre momentele centrale ale deschiderii a fost dialogul „Democracies Endure When People Choose to Defend Them”, dintre Sviatlana Tsikhanouskaya si Guy Verhofstadt, fost prim-ministru al Belgiei, moderat de Dominic Fritz, primar al Timisoarei in perioada 2020-2026. Discutia a pus fata in fata experienta luptei pentru democratie in Belarus si perspectiva europeana asupra responsabilitatii politice si civice.

Un moment aparte al conferintei de deschidere l-a reprezentat dialogul cu elevii si studentii timisoreni, care au adus pe scena intrebari despre dezinformare, viitorul Europei si puterea tinerei generatii de a produce schimbari intr-o societate in care increderea in institutii este tot mai fragila. Intrebarile lor au aratat ca tinerii nu sunt doar preocupati de viitorul democratiei, ci isi doresc sa participe activ la construirea lui.

Tsikhanouskaya a vorbit despre represiune, exil si curajul celor care continua sa lupte pentru schimbare, adresand tinerilor un indemn de a nu ramane indiferenti in fata nedreptatii.

De la Belarus la Serbia: democratia, aparata prin implicare civica

Experienta miscarii studentesti din Serbia a reprezentat un alt moment important al Forumului. La Rectoratul Universitatii Politehnica Timisoara, Iva Marković, Stanislav Milošević si Jovana Pavlović au vorbit despre mobilizarea civica din Serbia si despre transformarea protestelor studentesti intr-o miscare cu impact politic.

Reprezentantii Listei Studentilor au explicat cum au construit o miscare pornind de la revendicari legate de justitie si responsabilitate publica, mobilizand comunitati universitare si cetateni din intreaga tara. Experienta lor a adus in dezbatere capacitatea noilor generatii de a influenta directia democratica a unei societati.

Dimensiunea internationala a apararii valorilor democratice a fost abordata si de Yusef Jackson, directorul executiv al Rainbow PUSH Coalition din Statele Unite. In interventia dedicata luptei pentru valorile democratice in societatea americana, precum si in dezbaterea despre redefinirea relatiei transatlantice, la care au participat Raoul Gebert si Oana Toiu, Forumul a extins discutia dincolo de granitele Europei. Relatia dintre Europa si Statele Unite, responsabilitatea comuna pentru securitate si apararea principiilor democratice au facut parte din agenda primei zile.

Dezbaterile au abordat, de asemenea, razboiul hibrid al Rusiei impotriva democratiei europene, provocarile extinderii Uniunii Europene si rolul oraselor in mentinerea dialogului democratic intr-un context de polarizare politica. Reprezentanti ai administratiilor locale, experti si lideri politici au discutat despre contributia comunitatilor si institutiilor la rezilienta europeana.

Leadership feminin, competitivitate si viitorul Europei

Cea de-a doua zi a Forumului a adus in prim-plan rolul femeilor in politica si in apararea democratiei. Dezbaterea „Are Women Saving Democracy or Is Democracy Still Failing Women?”, organizata la Sinagoga, le-a reunit pe Salomé Zourabichvili, prima femeie presedinte a Georgiei, Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului parlamentar TISZA din Ungaria, si Diana Buzoianu, fost ministru al Mediului, intr-o conversatie moderata de Victoria Stoiciu.

Discutia a abordat reprezentarea femeilor in structurile de decizie, leadershipul politic si provocarile cu care acestea continua sa se confrunte.

Agenda Forumului a inclus si discutii despre competitivitatea economica europeana, digitalizarea administratiei publice si apropierea institutiilor de cetateni. In paralel, dialogul european a fost extins catre comunitatea locala prin intalniri intre ambasadori si elevi din scolile timisorene, dar si prin discutii intre primari si reprezentanti ai administratiilor locale despre finantarea oraselor si consolidarea rezilientei europene.

Conferinta publica de inchidere, „Freedom, Innovation and Responsibility in Europe’s Future”, desfasurata la Cinema Timis, i-a reunit pe Margrethe Vestager, fosta vicepresedinta executiva a Comisiei Europene, Siegfried Muresan, europarlamentar, si Dominic Fritz. Fostul presedinte al Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, a contribuit printr-un mesaj video. Dezbaterea a readus in centrul atentiei intrebarile esentiale ale Forumului: cum isi poate consolida Europa competitivitatea, cum poate raspunde provocarilor tehnologice si geopolitice si ce responsabilitate au liderii si cetatenii in protejarea viitorului democratic al continentului.

Premiul Timisoara pentru Valori Europene, acordat Sviatlanei Tsikhanouskaya

Forumul s-a incheiat cu ceremonia de decernare a Premiului Timisoara pentru Valori Europene, acordat in acest an Sviatlanei Tsikhanouskaya, pentru curajul si perseverenta cu care apara libertatea, democratia si demnitatea umana in Belarus. Distinctia, decisa in unanimitate de un juriu international independent, recunoaste lupta sa pasnica impotriva dictaturii si angajamentul fata de dreptul cetatenilor belarusi de a-si decide propriul viitor.

Primind distinctia, Sviatlana Tsikhanouskaya a dedicat-o milioanelor de belarusi care continua sa apere libertatea, de la activisti si jurnalisti pana la voluntari, profesori, artisti si detinuti politici. In discursul sau, a vorbit despre solidaritate ca forta care mentine vie speranta schimbarii, chiar si in fata represiunii. Evocand exemplul Timisoarei, laureata si-a exprimat convingerea ca dictaturile pot fi invinse si a facut apel la continuarea sprijinului european pentru Ucraina, de a carei libertate este strans legat si viitorul democratic al Belarusului. Ea a anuntat ca va directiona componenta financiara a premiului catre sustinerea initiativelor culturale belaruse, pentru protejarea limbii, culturii si identitatii nationale.

Distinctia le-a revenit in editiile precedente Maiei Sandu, presedinta Republicii Moldova, si Robertei Metsola, presedinta Parlamentului European.

Premiul Timisoara pentru Valori Europene este insotit de o componenta financiara in valoare de 30.000 de euro, oferita de Profi, partener al acestei initiative pentru al treilea an consecutiv. Prin sustinerea premiului inca de la prima editie, compania contribuie la recunoasterea personalitatilor care apara si promoveaza valorile europene, consolidand un parteneriat construit in jurul libertatii, democratiei si responsabilitatii fata de societate.

Timisoara Forum for European Values este o initiativa comuna a Municipiului Timisoara si a Ministerului Afacerilor Externe al Romaniei, organizat impreuna cu Visit Timisoara. Prin aceasta editie, Timisoara isi continua demersul de a construi un spatiu european de dialog, in care experienta istorica a orasului si provocarile actuale ale continentului se intalnesc in jurul acelorasi valori: libertate, democratie si responsabilitate.

Mai multe informatii: https://timisoaraforum.eu/


Premiul Timisoara pentru Valori Europene onoreaza personalitati recunoscute pe plan international care, cu determinare, curaj si creativitate, promoveaza sau apara valorile europene in interiorul si in afara Uniunii Europene.

Premiul Timisoara pentru Valori Europene a fost instituit in 2023 de Consiliul Local al Municipiului Timisoara, la initiativa primarului Dominic Fritz, in anul in care orasul a detinut titlul de Capitala Europeana a Culturii. Distinctia se acorda o data pe an, la Timisoara, unei singure personalitati recunoscute international care, prin curaj, determinare si implicare, promoveaza sau apara valorile europene, precum libertatea, democratia, demnitatea umana si statul de drept.

Laureatul este desemnat de un juriu format din personalitati din diferite domenii, iar premiul reflecta angajamentul Timisoarei de a duce mai departe valorile pentru care orasul a luptat in Decembrie 1989.

Mai multe informatii: https://www.timisoara-award.eu/

(Visit Timisoara, Amira Ciobotea, Comunicat)

Leave a Reply