Universitatea Politehnica Timisoara a gazduit miercuri, 4 noiembrie 2026, cea de-a treia editie a Forumului Academic Bilateral Romania – China, un eveniment de inalt nivel stiintific, organizat de Academia Romana si Ambasada Republicii Populare Chineze in Romania, in parteneriat cu UPT.
Reunind academicieni, cercetatori si specialisti de prestigiu din cele doua tari, forumul a oferit un cadru de dialog asupra unor directii de cercetare aflate la frontiera cunoasterii si a tehnologiei, de la fizica si tehnologii cuantice la inteligenta artificiala, inginerie digitala si mobilitate electrica sustenabila.
Ajuns la cea de-a treia editie, forumul continua o initiativa lansata in 2024, cu prilejul aniversarii a 75 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice dintre Romania si Republica Populara Chineza, prima intalnire fiind gazduita de Academia Romana. Cea de-a doua editie s-a desfasurat in China, iar intalnirea din acest an revine in Romania, Universitatea Politehnica Timisoara devenind gazda acestui dialog academic bilateral.

Desfasurat sub tema „Physics in Use: Toward a Shared Digital Future”, evenimentul a adus in prim-plan atat cercetarea fundamentala, cat si aplicatiile sale concrete, intr-un context in care colaborarea dintre comunitatile stiintifice si schimbul de expertiza devin esentiale pentru dezvoltarea tehnologiilor viitorului.
In deschiderea forumului, prof.univ.dr.ing. Sorin Herban, cadru didactic al Universitatii Politehnica Timisoara, cu o indelungata experienta de colaborare cu colective de cercetare din China si moderator al evenimentului, a evidentiat nivelul stiintific ridicat al lucrarilor prezentate, care acopera un spectru larg de preocupari, de la stiintele aplicate la cercetarea fundamentala.
Rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Dragan, le-a prezentat invitatilor repere din istoria Universitatii Politehnica Timisoara, traditia sa in inovare si excelenta academica, precum si directiile de dezvoltare prin care institutia se pregateste pentru provocarile viitorului. In acest context, a amintit noile specializari propuse de majoritatea facultatilor, inclusiv infiintarea Facultatii de Robotica, Inteligenta Artificiala si Sisteme Autonome, o initiativa care deschide noi perspective de colaborare in domenii tehnologice de varf.
Acad. Marius Andruh, presedintele Academiei Romane, a subliniat rolul forumului in facilitarea interactiunii dintre specialisti si cercetatori provenind din domenii stiintifice foarte diverse. Astfel de intalniri creeaza oportunitati de schimb de idei si experienta, contribuind la apropierea unor comunitati academice care, dincolo de specificul propriilor domenii, impartasesc preocupari si obiective comune.
La randul sau, Excelenta Sa Chen Feng, ambasadorul Republicii Populare Chineze in Romania, a multumit Academiei Romane si Universitatii Politehnica Timisoara pentru organizarea forumului si a evidentiat oportunitatile de cooperare pe care acesta le deschide in numeroase domenii tehnologice de varf. Ambasadorul a subliniat traditia relatiilor de colaborare dintre Romania si China in plan stiintific si universitar, exprimandu-si increderea ca dialogul deschis dintre cele doua comunitati va contribui atat la dezvoltarea parteneriatelor existente, cat si la initierea unora noi.
De la dialog academic la colaborari concrete
Un rezultat important al forumului il reprezinta semnarea unui acord de colaborare intre Universitatea Politehnica Timisoara si Institutul de Mecanica al Academiei Chineze de Stiinte. Documentul vine sa consolideze o relatie de cooperare stiintifica dezvoltata de-a lungul a peste 15 ani intre prof.univ.dr.ing. Liviu Marsavina, prorector al UPT responsabil cu cercetarea si transferul tehnologic, cu cercetatori de la Institute of Mechanics, Chinese Academy of Sciences.
Acordul, semnat de rectorul Universitatii Politehnica Timisoara, conf.univ.dr.ing. Florin Dragan, si dr. Gao Dapeng, de la Institute of Mechanics, Chinese Academy of Sciences, stabileste cadrul pentru dezvoltarea unor activitati comune, vizand schimburile de studenti si cadre didactice, desfasurarea de cercetari stiintifice in parteneriat si organizarea de evenimente academice comune. Este un exemplu concret al modului in care dialogul international poate depasi cadrul intalnirilor punctuale si se poate transforma in colaborari cu perspective pe termen lung.
Cercetarea la frontiera cunoasterii
Programul forumului a reunit prezentari sustinute de personalitati ale mediului academic international, abordand teme cu relevanta majora pentru evolutia stiintei si tehnologiei.
Printre acestea s-au numarat proiectul de cooperare romano-chineza e-MATS, prezentat de prof.dr.ing. Radu-Emil Precup (UPT), dedicat controlului inteligent pentru mobilitatea electrica sustenabila, precum si perspectiva asupra conectarii inteligentei globale in inginerie pentru un viitor digital urban comun, prezentata de acad.prof. Wu Zhiqiang, membru al Academiei Chineze de Inginerie.
Prof. Jie Meng, de la Peking University, a abordat perspectivele teoretice deschise de noile facilitati de cercetare cu fascicule de izotopi rari, intr-o prezentare dedicata fizicii nucleare. Prezenta sa a reprezentat si o premiera, fiind prima vizita in Romania a cercetatorului de la una dintre cele mai prestigioase universitati ale lumii.
In programul din a doua parte a zilei s-au regasit, de asemenea, teme precum calculul cuantic, prezentat de prof. Cristian Calude, de la University of Auckland, si cercetarile avansate in domeniul fizicii nucleare si al tehnologiilor laser, prin contributia prof.dr.ing. Calin-Alexandru Ur, directorul ELI-NP – Laserul de la Magurele, alaturi de prezentarile altor cercetatori reputati din cadrul Academiei Chineze de Stiinte.
UPT, un spatiu al dialogului stiintific international
Prin gazduirea celei de-a treia editii a Forumului Academic Bilateral Romania – China, Universitatea Politehnica Timisoara isi reconfirma deschiderea catre comunitatea stiintifica internationala si rolul de platforma de dialog intre universitati, institute de cercetare si specialisti din intreaga lume.
Dincolo de prestigiul participantilor si de diversitatea temelor abordate, valoarea unor asemenea intalniri sta si in capacitatea lor de a crea relatii profesionale durabile, de a pune in contact idei si competente complementare si de a deschide noi directii de cercetare. Intr-o lume in care marile provocari tehnologice depasesc granitele nationale, cooperarea stiintifica internationala nu mai este doar o oportunitate, ci o conditie pentru progres. (UPT, Lucian Ronkov)







