BREAKING NEWS! Parchetul General a anuntat ca a extins urmarirea penala in rem in dosarul abuzurilor savarsite de anchetatori in cazul politistului George Gavrea     Primarul Timisoarei spune ca niciodata nu a iesit atat de bine intr-un sondaj online, precum in cel despre marcajele de la intersectia Pasajului Jiul    Trei barbati care lucrau la curatarea unei cisterne de bere, intr-o parcare langa Teregova, Caras-Severin, au murit intoxicati cu vapori de alcool    Datorita copy-paste, un complet de la Tribunalul Timis a motivat respingerea unui apel intr-un dosar de amenda pentru alcool la volan cu argumente dintr-un caz de amenda CNADR pentru rovigneta    Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor a anuntat ca, datorita recursului compensatoriu, toate calculele executarii pedepselor de catre detinuti trebuie refacute    30 de alesi locali ai PNL din Timis (primari, viceprimari, consilieri judeteni) isi exprima protestul fata de reducerea drastica a bugetelor locale in urma masurii guvernului de modificare a Codului Fiscal

Primarul din Peciu Nou risca sa-si piarda mandatul din cauza refuzului de a pune in aplicare o sentinta judecatoresca din 2008

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on PinterestEmail this to someoneBuffer this pageShare on TumblrShare on Yummly

Primarul comunei Peciu Nou, Ioan Farcalau este cercetat de catre Parchetul de pe langa Judecătoria Timisoara pentru abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si nerespectarea hotararilor judecătoreati, dupa ce procurorii au fost sesizati asupra faptului ca edilul sef din Peciu Nou refuza sa retrocedeze catre vechii proprietari o suprafata de 13,55 hectare de teren agricol. Gestul primarului, în calitate de presedinte al Comisiei locale de fond funciar, a trecut în zona penalului dupa ce acesta a decis sa nu puna in aplicare o sentinta definitiva a instantelor de judecata, prin care a fost obligat la atribuirea terenului în discutie vechilor proprietari.

bosilca glisici

Bosilica Glisic

“Prin sentinta civila nr. 9656/18.07.2008, definitiva si irevocabila, pronuntata de Judecatoria Timisoara, în dosarul 17061/325/2007, Comisia locala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Peciu Nou a fost obligata sa intocmeasca si documentatia si sa ne puna in posesia a 13,55 hectare de teren agricol. Desi aceasta hotarare a ramas irevocabila din anul 2008, pana la data prezenta nu am fost pusi in posesia celor 13,55 hectare de teren agricol, din vina exclusiva a numitilor Farcalau Ioan si Negru Gligor”, precizeaza Jiva Todorov şi Bosilca Glisici, din Timisoara, in plangerea penala depusa la Parchet, aratand ca, totusi, in august 2011, primarul ar fi avut o tentativa de punere în posesie cu suprafata de 13,55 hectare, pe parcelele cadastrale nr. 396¬/1/2 şi 396/2/2 Peciu Nou.

“In vederea intocmirii documentatiei cadastrale, ne-am deplasat la fata locului impreuna cu expertul topograf, insa, spre surprinderea noastra, aceste masuratori nu au putut fi efectuate, intrucat parcelele mentionate erau ocupate în parte, fara titlu, si ingradite de numitul Negru Gligor, consilier local în cadrul comunei Peciu Nou. Acesta a afirmat ca ne va permite accesul pentru efectuarea masuratorilor numai conditionat de efectuarea masuratorii portiunii de teren ce pretindea ca i se cuvenea, pe cheltuiala noastra. Cu alte cuvinte, realizarea masuratorilor pentru obtinerea documentatiei necesare pentru punerea noastra in posesie a fost impiedicata de numitul Negru Gligor, intrucat acesta ocupa o parte din parcelele cadastrale 396¬/1/2 şi 396/2/2 fara titlu, in baza relatiei de amicitie existente cu primarul Farcalau Ioan”, se mai menţionează în plângerea penala. Ulterior, celor doi reclamanti li s-au mai oferit doua suprafete de teren, in localitatile invecinate – Nichitdorf, Tormac si Costeiu -, care au fost refuzate din cauza faptului ca “acestea erau improprii nu doar agriculturii, ci chiar si pasunatului”.

sentinta obliga la retrocedarea pamantului

In aceste conditii, reclamantii solicita procurorilor tragerea la raspundere penala a primarului pentru abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si nerespectarea hotararilor judecatoresti. Totodata, in disperare de cauza, Jiva Todorov si Bosilca Glisici s-au adresat si Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului din Romania, care l-a somat pe primar sa respecte legea si drepturile inalienabile ale persoanelor.

“Suntem stupefiati ca dumneavoastra, prin pozitia pe care o aveti, nu dati curs unei sentinte civile ramase definitive, irevocabile si executorie de drept. Doamna Glisici si Todorov Jiva au incercat pe cale amiabila sa-si recupereze bunurile proprietate dobandite prin mostenire. Putem sa ne gandin in cazul de fata la o rea intentie sau de alta natura, dar care contravine legii in vigoare. Aceasta sentinta se poate transforma intr-o speta penala, lucru pe care banuim ca-l cunoasteti, cu toate consecintele ce decurg”, atrage atentia presedintele OADOR, Teodor Ratiu, aratand ca organizatia pe care o conduce poate face o mediere intre parti, iar solutionarea problemei ar duce la retragerea plangerii penale de catre reclamanti.

In conditiile in care primarul Ioan Farcalau nu a raspuns nici macar propunerii de impacare mediate de  OADOR, Jiva Todorov si Bosilca Glisici si-au mentinut plangerea penala si chiar au dat primele declaratii in dosar.

“Acest teren a fost rechiziţionat de catre comunisti de la bunicul nostru, Todorov Svetozar, in 1951, inainte de a fi deportat cu toata familia in Baragan. A decedat acolo, in 1952, si tot in Baragan au decedat bunica si un frate. La intoarcerea, in 1956, tatalui meu i s-a retrocedat doar casa, aflata intr-o stare jalnica, fara pamanturile detinute in zona Peciu Nou. Noi am solicitat de la Arhivele Nationale acte care sa ateste suprafetele de teren si am facut cereri de retrocedare. Am primit o parte din pamanturile bunicului, dar suprafata de 13,55 hectare ne chinuim sa-l convingem pe primar sa ne-o retrocedeze inca din 2007”, ne-a declarat Bosilca Glisici, convinsa ca pana la urma i se va face dreptate.

ioan-farcalau

Ioan Farcalau – primar Peciu Nou

De partea cealalta, reprezentantii Primariei Peciu Nou spun ca punerea in posesie in cazul Glisici – Jiva este in curs.

“Nu cunosc amanunte despre plangerea penala facuta impotriva domnului primar, cred ca nici domnia sa nu stie nimic, insa pot sa va spun ca acest caz este aproape rezolvat. Cererea doamnei Bosilca este inca la noi, s-au facut cateva oferte, insa – nu stiu de ce – nu s-a cazut de acord decat partial. Din cele 13,5 hectare, cred ca s-au retrocedat 9 si urmeaza restul de 4,5 hectare. Din pacate, s-au facut mai multe oferte in localitatile invecinate, unde sunt rezerve de teren, insa toate au fost refuzate. Cum, la fel, s-a refuzat si propunerea de despagubire in bani. Acuma s-a constituit comisia de inventariere a terenurilor din extravilanul comunei, in baza Legii 165, si ma gandesc ca se va gasi teren pentru aceasta punere in posesie. Retrocedarea pe vechile amplasamente nu a fost posibila in tot judetul din cauza terenurilor care au fost restituite etnicilor germani sau persoanelor improprietarite in baza anumitor legi speciale. In Paciu Nou nu numai ca nu mai sunt terenuri, ci exista chiar cazuri de suprapuneri de parcele”, ne-a lamurit secretarul Primariei Peciu Nou, Viorica Lidia Miatov.

Sa mai spunem ca primarul Ioan Farcalau nu este la prima confruntare cu rigorile legii penale, domnia sa fiind prins, in 2010, beat la volan. Permisiul i-a fost suspendat, insa edilul s-a urcat din noua la volan, chiar daca nu avea acest drept. A fost prins, din nou, in flagrant si, din cauza problemelor la dosar, a fost la un pas sa rateze prezenta in alegerile locale de anul trecut. De aceasta data, daca va fi gasit vinovat, risca o pedeapsa cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani, dar si pierderea mandatului de primar…

 

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPin on PinterestEmail this to someoneBuffer this pageShare on TumblrShare on Yummly

Leave a Reply

%d bloggers like this: