Hai liberare! Fostul vicepresedinte al Curtii de Apel Timisoara, Catalin Serban, ar putea iesi din inchisoare cu o derogare de sase luni de la termenul de 2/3 din pedeapsa! In perioada detentiei, fostul magistrat a obtinut titlul de doctor!

catalin serban

Fostul vicepresedinte al Curtii de Apel Timisoara, judecatorul Catalin Serban (foto), condamnat la cinci ani de inchisoare pentru trafic de influenta, are toate sansele sa fie eliberat din inchisoare in aceasta saptamana, desi a ispasit doar o treime din pedeapsa, la care se adauga perioada arestului preventiv.


Cererea de liberare conditionata a fost inregistrata deja la Judecatoria Timisoara si face obiectul dosarului 387/325/2015, iar instanta urmeaza sa in dezbatere aceasta solicitare la termenul din 22 ianuarie.

Arestat preventiv in martie 2012, dupa un flagrant al procurorilor DNA, Catalin Serban a fost condamnat, initial, de Curtea de Apel Alba Iulia, la sapte ani de inchisoare, insa, ulterior, prin decizia penala din 18 iunie 2013, Inalta Curte de Casatie si Justitie i-a redus pedeapsa la cinci ani. In acelasi dosar a fost condamnata si sotia sa, notarul public Mihaela Ramona Serban, la trei ani de inchisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influenta.

Conduita exemplara a fostului magistrat a determinat comisia de liberari conditionate din Penitenciarul Timisoara sa-i aprobe dosarul cu aproape 180 de zile mai devreme de termenul de 2/3 din pedeapsa, respectiv 1.200 de zile de inchisoare, Catalin Serban executand pana in prezent putin peste 1.000 de zile din cele 1.825 de zile din sentinta. In aceste conditii, fostul vicepresedinte al Curtii de Apel Timisoara se poate astepta la un verdict favorabil al fostilor sai subalterni de la Judecatoria Timisoara, mai cu seama ca exista si precedente judiciare.

Claudiu Hauptmann, fiul unui om de afaceri din Resita, condamnat la cinci ani de inchisoare pentru producerea unui accident rutier in care au decedat sase persoane, a fost liberat conditionat cu 178 de zile mai devreme, dupa ce rapoartele din penitenciar, cu tabele anexate, au dovedit ca tanarul care a provocat cel mai grav accident din Banat din ultimii 15 ani a participat regulat la slujbele religioase din penitenciar.

In cazul lui Catalin Serban, cel mai important argument in motivarea liberarii conditionate ar putea fi faptul ca, in timpul arestului preventiv, in septembrie 2012, fostul magistrat si-a sustinut sustinut cu succes teza de doctorat intitulata “Efectele deschiderii procedurii de insolventa” si a obtinut titlul de doctor.

Reamintim ca fostul magistrat a fost trimis in judecata de DNA, in aprilie 2012, pentru ca, in calitate de judecator, cu functia de vicepresedinte al Curtii de Apel Timisoara, a pretins de la doi cetateni sarbi, prin intermediul altor inculpati din dosar, suma de 60.000 euro, iar, in data de 14 martie 2012, a primit cu ajutorul acestora suma de 50.000 euro. Banii au fost pretinsi si primiti de judecatorul Serban care a lasat sa se creada ca are influenta asupra magistratilor ce aveau spre solutionare doua dosare aflate in faza recursului pe rolul CA Timisoara, pentru a-i determina sa respinga caile de atac formulate. Suma de 50.000 de euro, reprezentand obiectul infractiunii, a fost gasita in 15 martie 2012, in urma efectuarii perchezitiei domiciliare la cabinetul notarial al sotiei sale. (G.I.)

 

Leave a Reply