PREMIERA! Licente de medic anulate de judecatorul dosarului de coruptie al Universitatii “Vasile Goldis” din Arad. Un alt profesor care a luat spaga pentru note, condamnat la inchisoare

Noua absolventi de Medicina ai Universitatii “Vasile Goldis” din Arad, promotia iulie 2017, vor fi nevoiti sa se prezinte din nou la examenul de licenta, dupa ce lucrarile de finalizare a studiilor le-au fost anulate de catre instanta de judecata.


Hotararea a fost luata in cazul profesoarei Ramona Gligor, care este si medic primar la laboratorul de analize al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Arad, care a incheiat cu procurorii DIICOT un acord de recunoastere a vinovatiei pentru infractiunea de luare de mita in forma continuata, motiv pentru care a fost condamnata doar la 3 ani de executare cu suspendare si efectuarea a 60 de zile de munca neremunerata in flosul comunitatii.

De asemenea, instanta a mai decis confiscarea sumei de 5.450 de euro, bani reprezentand spaga primita de la studenti in schimbul notelor de trecere, dar si anularea lucrarilor de licenta obtinute in mod fraudulos.

„Dispune anularea urmatoarelor lucrari de licenta sustinute la examenul de licenta din iulie 2017 din cadrul Universitatii «Vasile Goldis» din Arad de urmatorii studenti: «Modificari biochimice in hepatite», sustinuta de Assadi Jamaal; «Modificari biochimice in pancreatita acuta», sustinuta de Ropan Liviu; «Diabetul zaharat si inflamatia», sustinuta de Abu Saleh Y Abo Elhad; «Modificari de laborator in sindromul metabolic», sustinuta de Sanela Hafez; «Modificari de laborator in hepatita cu virus B», sustinuta de Taha Jalal; «Infarctul miocardic», depus de Haib Khattab; «Modificari biochimice in glomerulonefrita», sustinuta de Khatib Mahmoud; «Modificari ale metabolismului fierului in bolile renale cronice», sustinuta de Khatib Rmadan; «Modificari ale metabolismului fosfocalcic in insuficienta renala cronica», sustinuta de Abu Abid Amir”, se arata in sentinta Tribunalului Arad.

Ca o consecinta a anularii lucrarilor de licenta si nepromovarii astfel a examenului de absolvire, s-a luat decizia de anularea adeverintelor de absolvire eliberate in cazul studentilor Jalal Taha, Mahmoud Khatib, Ramadan Khatib, Liviu Ropan si Hafez Sanela. Hotararea nu este definitiva. (G.I.)

Leave a Reply