EXCLUSIV! Dosarul tunului imobiliar de pe axa Arad – Timis a facut prima victima. Un consilier superior de la Prefectura Timis a demisionat

Scandalul transferului a aproape 1.000 de hectare de teren din Arad in Timis, in spatele caruia s-a aflat speculantul imobiliar Neculai Miron, a facut prima victima.


In timp ce procurorii DNA verifica documentele preluate, in 14 iunie, de la Prefectura Timis, unul dintre cei patru functionari publici suspectati de incalcarea grava a legislatiei in acest caz a decis sa-si dea demisia.

Este vorba despre Mirela Varga, 51 de ani, consilier superior la Prefectura Timis, care a facut parte din Comisia Judeteana de Fond Funciar in perioada in care s-au tesut itele acestei afaceri evaluate la peste 4 milioane de euro.

“Si-a depus demisia, din motive personale”, ne-a confirmat purtatorul de cuvant al Prefecturii Timis, Daniela Baranga.

Desi este suspectata de complicitate la punerea in aplicare a acestui adevarat tun imobiliar, Mirela Varga nu pare sa fi profitat prea mult de pe urma acestei afaceri.

Conform declaratiei de avere intocmite si depuse in aprilie 2018, fosta angajata a Oficiului de Cadastru Timis (1994-1998) are datorii la banci de peste 30.000 de euro, iar pentru a-si mai ajusta veniturile, in 2017, dupa cum apare in declaratie, a vandut 20 de oi.

In schimb, detine in calitate de proprietar unic, doua case, una in Timisoara, alta intr-o localitate din Constanta, doua terenuri, unul de 7.000 mp in Fardea, Timis, altul de 500 mp in Lumina, Constanta, precum si un autoturism VW din 2003.

Mirela Varga este absolventa, promotia 1992, a Facultatii de Zootehnie din cadrul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Timisoara.

CITESTE si: https://www.impactpress.ro/2018/06/14/bomba-cine-este-latifundiarul-aflat-in-spatele-transferului-a-1-000-de-hectare-de-teren-din-arad-in-timis-afacerea-de-peste-4-milioane-de-euro-din-vremea-fostul-prefect-eugen-dogariu-in-vizorul-dna/

Reamintim ca procurorii DNA ancheteaza modul in care, in anul 2012, a fost realizat un transfer de teren din judetul Arad in judetul Timis. Transferul in cauza a fost realizat la solicitarea Comisiei Judetene de Fond Funciar Arad, la propunerea comisiei locale a comunei Felnac, si are ca obiect o suprafata de teren de 999,90 hectare, aflat in administrarea Administratiei Domeniilor Statului pe raza comunei timisene Giera. (V.E.)

 

Leave a Reply