Italienii de la Tirrena Scavi incep lucrarile la Centura de Sud a Timisoarei! Astazi s-a semnat contractul executiei celor 25 de kilometri de sosea, care are o valoare de aproape 60 milioane de euro

Dupa aproape 13 ani de la demararea proiectului privind realizarea Centurii de Sud a Timisoarei, astazi, la Consiliul Judetean Timis, a fost semnat contractul cu reprezentantii companiei care vor executa aceasta lucrare, italienii de la Tirrena Scavi.


Alaturi de autoritatile locale, la  evenimentul a participat si Narcis Neaga, directorul general al Companiei  Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care si-a manifestat nemultumirea fata de intarzierea cu care a fost anuntata compania castigatoare, de aproape 2 ani, din cauza numeroaselor contestatii de forma ale firmelor concurente, respinse rand pe rand de catre instantele de judecata.

Vorbind despre lucrarea in sine, acesta a explicat de ce nu vor fi doua benzi pe sens.

„Soseaua de centura are zece metri latime, ceea ce inseamna cam o banda si jumatate pe sens. Nu s-au realizat doua benzi pe sens, pentru ca din studiul de fezabilitate si din studiul de trafic, la momentul respectiv nu a rezultat necesitatea a doua benzi pe sens.

Totusi, ne-am gandit ca daca in viitor traficul va solicita si a doua banda pe sens, culoarul de expropriere este suficient astfel incat in timp sa se poata construi a doua banda, astfel incat sa avem patru benzi. Din punct de vedere tehnic, vor exista trei noduri si opt viaducte si pasaje. Perioada de garantie este de zece ani”, a declarat Narcis Neaga.

Termenul de executie pentru realizarea proiectului tehnic si exproprierea terenurilor este sase luni, dupa care, in 24 de luni, constructorul trebuie sa finalizeze lucrarea. Centura de Sud a Timisoarei va duce la fluidizarea traficului intern si international, in conditiile in care va prelua traficul de la Stamora Moravita, pe E70/DN59, si-l va descarca pe DN6, spre Lugoj, cu acces la autostrada A1. Lungimea acestui tronson este de 25,69 kilometri.

“Cred ca dupa finalizarea proiectului, putem discuta despre fluidizarea traficului in municipiul Timisoara. Este un proiect preluat de toate partidele politice in campaniile electorale, insa trebuie sa recunoastem faptul ca un merit deosebit in demararea lucrarilor il are Guvernul Grindeanu, care a sustinut foarte clar implementarea acestui proiect”, a precizat presedintele CJ Timis, Calin Dobra.

Valoarea proiectului este de 324 milioane de lei, inclusiv TVA, si este finantat din fonduri europene. (Mara Ion)




2 thoughts on “Italienii de la Tirrena Scavi incep lucrarile la Centura de Sud a Timisoarei! Astazi s-a semnat contractul executiei celor 25 de kilometri de sosea, care are o valoare de aproape 60 milioane de euro

  1. Îmi este scârbă de toți politicienii de rahat. Toți ar trebui împușcați pt.dezastrul din ultimii 29 ani.

Leave a Reply