Un politist de frontiera a decedat la datorie! Agentul Dumitru Biru era in misiune de patrulare pe soseaua traficantilor de tigari

Un politist de frontiera aflat in timpul serviciului a murit fulgerator, vineri,  dupa ce i s-a facut rau in autospeciala cu care-si efectua misiunea de patrulare pe soseaua contrabandistilor de tigari.


Dumitru Biru, in varsta de 46 de ani, agent in cadrul Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Suceava, Sectorului Politiei de Frontiera Vicovu de Sus, se afla in misiune de patrulare pe raza orasului Vicovu de Sus, localitate unde-si avea domiciliul.

Colegii au fost primii care i-au acordat primul ajutor, scrie Monitorul de Suceava. Barbatul a fost preluat de o ambulanta si transportat la Spitalul Municipal Radauti.

Initial, politistul parea sa-si fi revenit din socul initial si ar fi ajuns la spital pe picioarele sale. I s-a facut insa rau din nou si nu a mai putut fi salvat.

Decesul a fost declarat vineri, in jurul orei 14. Moartea acestuia a provocat soc si consternare printre colegii politisti din zona Radauti, care nu-si explica sucombarea fatala a lui Dumitru Biru decat ca fiind provocata de un eventual atac de acord. Cauza exacta a decesului urmeaza sa fie stabilita de medicii legisti, dupa efectuarea necropsiei.

Barbatul urma sa implineasca 47 de ani la finele lunii ianuarie si mai avea in jur de doi ani pana la pensie. Era tatal unei fetite de 10 ani şi a unui baiat de 21 de ani. (V.E.)

 

Leave a Reply