Un fost procuror din Timisoara incearca sa-l salveze de la inchisoare pe falsul “chirurg” italian! A descoperit, deja, diploma sa de medic, care a fost emisa in Serbia

Fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu, care a trecut in avocatura dupa ce a investigat rapirea jurnalistilor romani in Irak, incearca sa-l scoata basma curata pe “chirurgul” italian Matteo Politi, acuzat de inselaciune si exercitarea fara drept a unei profesii.


Falsul doctor estetician a operat intr-o serie de clinici private din Bucuresti, mutiland zeci de amatoare de botox si silicoane, iar anchetatorii il acuza ca nu are studii de specialitate si ca a practicat medicina fara drept.

Imediat dupa angajarea avocatului Ciprian Nastasiu, cazul medicului impostor din Italia a luat o turnura neasteptata. Fostul procuror DIICOT a anuntat ca italianul chiar este medic, ca nu are doar 8 clase, cum a speculat presa, ci ca ar fi urmat cursurile unei universitati din Pristina, iar diploma sa care-i atesta studiile medicale a fost recunoscuta de Ministerul Educatiei.

„Domnul doctor are diploma de medic recunoscuta de Ministerul Educatiei. Este medic, a absolvit la Pristina. A fost retinut pentru inselaciune. El este medic”, a garantat Ciprian Nastasiu, miercuri seara, dupa ce italianul a fost audiat la Sectia 4 Politie Bucuresti si retinut pentru 24 de ore.

Potrivit diplomei prezentata de avocat, se sustine faptul ca Matteo Politi a terminat studiile la Universitatea din Pristina, Facultatea de Medicina, si ca aceasta institutie s-a mutat din Kosovo sub administratie sarbă, la Mitrovita.

Diploma universitara, pe care scrie ca a fost emisă la 23 octombrie 2013, va fi verificata, iar in cazul in care documentul se va dovedi autentic, anchetatorii vor cerceta daca dosarul din Serbia contine actele care sa dovedeasca studiile anterioare ale italianului – mai exacvt, liceul -, stiut fiind ca in Italia a fost condamnat la 1 an si jumatate de inchisoare pentru ca s-a prezentat ca medic, desi avea doar 8 clase. In timpul anchetei, Matteo a mai prezentat un ”atestat”, emis, dupa spusele sale, de Ministerul Educatiei, in 11 aprilie 2018, prin care i s-ar fi recunoscut diploma din Republica Serbia.

Comisarul sef Ionut Dana, seful Politiei Sectorului 1, a precizat, miercuri seara, ca italianul care s-a dat drept medic de chirurgie plastica a mai fost cercetat si condamnat in Italia, Anglia si in alte tari europene pentru fapte asemanatoare.

Sa mai spunem ca, in sprijinul acuzatiei ca in acest dosar este vorba despre inselaciune, medicul Radu Ionescu a prezentat, intr-un videoclip postat pe contul de Instagram, fotografii alei unei foste paciente operate de falsul medic italian Matteo Politi, precizand ca este vorba de “o mutilare in urma unei operatii de augmentare cu mastopexie”.

“Situatia acestui impostor este mult mai grava decat a prezentat-o presa. Ma refer la mutilarile pe care le-a efectuat in urma practicarii medicinei fara drept”, scrie medicul pe contul său de Instagram. (G.I.)

Leave a Reply