Primarul din Timis dat pe mana DNA-ului de finul unui celebru politician local, condamnat la ani grei de inchisoare

Condamnare grea pentru Ioan Farcalau, fostul primar al comunei timisene Peciu Nou, in dosarul de coruptie deschis de DNA ca urmare a denuntului formulat de un om de afaceri, care a reclamat faptul ca edilul i-a cerut mita pentru alocarea unui contract finantat din bani publici.


Mai exact, Ioan Farcalau i-a cerut spaga patronului firmei Tehnocer Lugoj, Florin Maran (foto 2), care castigase licitatia pentru introducerea canalizarii in comuna. Un proiect in valoare de peste 8 milioane de euro, din care executantul trebuia sa plateasca un parandarat de 10 %.

In conditiile in care Maran este considerat finul fostului presedinte al CJ Timis, Titu Bojin, care i-a botezat copilul, tupeul infractional al primarului Farcalau n-a ramas nepedepsit, toata povestea cu mita ajungand la DNA.

In octombrie 2017, Ioan Farcalau a fost retinut pentru 24 si, apoi, plasat sub control judiciar, iar rechizitoriul procurorilor anticoruptie a fost trimis pe rolul Tribunalului Timis.

„Intr-un interval de doua luni de la data incheierii a patru contracte de executie lucrari (11 februarie 2014), omul de afaceri a remis inculpatului Farcalau Ioan, in 9 transe, suma de 129.200 lei (din totalul de 403.650 lei, echivalentul procentului de 5%). Ulterior, in cursul anului 2015, martorul a mai remis inculpatului suma de 2.000 euro si un ceas de mana”, a comunicat DNA la vremea respectiva.

Trimis in judecata in decembrie 2017, Ioan Farcalau, actual viceprimar al comunei Peciu Nou, tocmai si-a aflat pedepasa. Tribunalul Timis a decis condamnarea edilului la 4 ani si noua luni de inchisoare. Hotararea nu este definitiva, ci poate fi atacata cu apel la instanta superioara. (G.I.)

 

Leave a Reply