Problemele de comunicarea dintre magistrati si jurnalisti, tema unei dezbateri organizate de Consiliul Superior al Magistraturii. Peste 6 milioane de euro alocati pentru intocmirea unui ghid de bune practici

Purtatorii de cuvant ai celor mai importante instante si unitati de parchet din tara, alaturi de un grup de jurnalisti cu experienta pe domeniul judiciar, au participat, timp de doua zile, la Bucuresti, la un workshop dedicat imbunatatirii comunicarii institutionale dintre magistrati si mass media.


Dezbaterile au fost moderate de purtatorul de cuvant al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Daniela Ioana Stancioi, expert in cadrul sistemului judiciar, si de managerul de proiect Andrea Annamaria Chis, membru al Sectiei de judecatori din cadrul CSM, in timp ce temele brainstorming-ului judiciar au fost lansate de Andrei Tiganas, expert in comunicare, Constantin Vica, expert in etica, si Horatiu Uifalean, expert in dinamica grupului.

Discutiile au fost extrem de animate si constructive, in conditiile in care reprezentantii sistemului judiciar, printre care Dana Girbovan, presedintele Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania, Camelia Miculescu-Ungur, procuror general adjunct la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara, Adrian Emil Hancas, vicepresedintele Curtii de apel Alba Iulia, Alexandru-Cristian Adochitei, consilier al ministrului Justitiei, Ion Rebeca, purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Pitesti, dar si purtatorii de cuvant ai DNA, DIICOT, Parchetul General si Inalta Curte de Casatie si Justitie, au incercat sa raspunda tuturor intrebarilor care vizau obstacolele comunicationale dintre magistrati si jurnalisti.

In timp ce jurnalistii au fost interesati de motivele care duc la secretizarea sedintelor de judecata, protejarea numelor inculpatilor, tergiversarea solutionarii dosarelor sau comunicarea reactiva a magistratilor, judecatorii si procurorii prezenti la dezbateri au cerut reprezentantilor mass media obiectivitatea in prezentarea informatiilor, buna-credinta, profesionalism, impartialitate, acuratete si netrunchierea stirilor (fake-news), dar si, daca este cazul, prezentarea surselor de finantare ale organelor de presa si dezvaluirea surselor.

La acest capitol, dezvaluirea surselor, jurnalistul Liviu Avram a intrat intr-o adevarata polemica de seminar cu judecatorul Ion Rebeca, pentru ca in final cei doi sa cada de acord ca, odata cu indicarea numelui unui colaborator secret, jurnalistul isi pierde definitiv credibilitatea.

De remarcat ca aceste workshop-uri initiate de CSM, in parteneriat cu Inspectia Judiciara, INM, Ministerul Justitiei, Scoala Nationala de Grefieri si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, fac parte dintr-un proiect in valoare de aproape 30 milioane de lei, finantat in proportie de 84% din Fondul Social European, care are ca obiectiv imbunatatirea comunicarii la nivelul sistemului judiciar, asigurarea unei transparente sporite in interiorul si exteriorul acestuia, precum si imbunatatirea accesului la justitie prin cresterea gradului de informare, constientizarea drepturilor cetatenilor si dezvoltarea culturii juridice.

La finalul acestui proiect, care a debutat in 5.09.2018 si are o durata de 24 de luni, se va redacta un Ghid de bune practici in relatia sistemului judiciar cu mass media. De data aceasta, ghidul nu ma mai ramane doar la nivelul unui text bine structurat postat pe site-ul CSM, ci, la propunerea reprezentantului Impact Press, va fi tiparit in mii de exemplare si distribuit tuturor instantelor din tara, urmand sa ajunga si la justitiabili. (G.I.)

This slideshow requires JavaScript.

Leave a Reply