Anna Karenina, un spectacol de referinta cu care Teatrul National din Timisoara celebreaza Ziua Mondiala a Teatrului

In fiecare an, inca din 1961, in 27 martie, teatre, institutii teatrale, facultati de teatru, pe scurt, toate organizatiile dedicate artei dramatice, celebreaza Ziua Mondiala a Teatrului. Este un moment in care ne aplecam cu totii – oameni de teatru si spectatori, impreuna – asupra sensului teatrului si asupra rolului acestei arte in comunitate.


La fel ca in toate teatrele din lume, de Ziua Mondiala a Teatrului, spectacolul va fi precedat de mesajul international pe care, la invitatia Institului Internaţional de Teatru, o figura marcanta a teatrului universal il adreseaza artistilor scenei de pe toate continentele.

Anul acesta, mesajul international pentru Europa vine din Cuba, un spatiu geografic si politic aparte,  transmis de regizorul dramaturgul si profesorul, Carlos Celdrán, care ne invita la a vedea viata ca pe o calatorie initiatica, ca pe un spectacol in care participam cu totii – ca actanti sau ca spectatori – in mijlocul unui altfel de razboi rece, al intolerantei si al alienarii.

Teatrul National din Timisoara se alatura teatrelor din toata lumea, oferind publicului, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, unul dintre spectacolele sale de referinta: Anna Karenina.

Acest spectacol – regizat de Ada Lupu Hausvater, cu Claudia Ieremia si Ion Rizea in rolurile principale – reafirma rolul Teatrului National din Timisoara ca spatiu de echilibru, de evolutie personala prin generozitate, solidaritate si umanism.

Spectacolul Anna Kareninaeste programat miercuri, 27 martie, de la ora 18, la Sala Marea Teatrului National. Biletele pot fi achizitionate la Agentiile Teatrului National (Agentia „Marasesti”, str. Marasesti nr. 2 si Agentia „Sala 2”, Parcul Civic, orar marti – duminica, orele 11-19) sau online, pe www.tntimisoara.com. (I.P.)




Leave a Reply