Tragedie pe Dunare! O nava de agrement in care se aflau 30 de turisti sud-coreeni s-a scufundat la Budapesta. 7 morti si 21 de disparuti

O nava de agrement cu turisti sud-coreeni s-a scufundat in Dunare, miercuri noapte, dupa ce a intrat in coliziune cu nava de croaziera Viking Sigyn, de mari dimensiuni, apartinand unei companii elvetiene.


La bordul navei care s-a scufundat, botezata “Sirena”, se aflau 30 de turisti sud-coreeni, inclusiv copii, trei ghizi si doi membri ai echipajului unguri.

In momentul impactului, nava era ancorata in apropierea cladirii Parlamentului si s-a scufundat rapid din cauza curentilor puternici puternici provocati de  furtuna care cuprinsese Budapesta.

Colonelul Adrian Pal, purtator de cuvant al Politiei Budapesta, a explicat, astazi, intr-o conferinta de presa, ca nava cu sud-coreeni s-a scufundat aproape imediat dupa ce a intrat in coliziune cu o nava de croaziera de mari dimensiuni, langa unul din podurile de pe Dunare.

Acesta a precizat ca accidentul a survenit in jurul orei 09,05 seara, cand nava Hableany (Sirena) cu turisti sud-coreeni a intrat in coliziune cu nava de croaziera Viking Sigyn, de mari dimensiuni, apartinand unei companii elvetiene. Au fost recuperate cadavrele a sapte sud-coreeni si alte 21 de persoane sunt in continuare cautate, a mai spus el.

Capitanul ucrainean al navei de croaziera a fost interogat, iar Politia Budapesta a facut apel la martori sa contacteze politia, a adaugat Pal.

Recuperarea epavei de pe fundul Dunarii ar putea dura cateva zile, iar politia nu a putut confirma sau infirma daca ar mai putea fi cadavre in interior.

Serviciul de ambulanta din Ungaria a precizat, astazi, la ora 10, ca sunt slabe sanse sa mai fie gasiti supravietuitori. (Mara Ion)

Leave a Reply