ALLEZ, NINI! Fiul unei judecatoare din Timisoara, pe tabloul principal la turneul de tenis de la Roland Garros! Nini Dica, sanse mari de a triumfa in competitia juniorilor prezenti la French Open

Tenismenul Nini Dica si-a vazut visul cu ochii, in aceste zile, cand a fost invitat la Paris pentru a participa la cel mai puternic turneu de tenis pe zgura din circuitul ATP.


Prezenta sa la Roland Garros, direct pe tabloul principal, este salutata cu emotie de tatal si mentorul sau, Nini Dica senior, intr-o postare pe Facebook.

“Ce poate fi mai placut decat sa vezi realizarile copilului tau? Sa vezi ca munca grea pe care o depune zilnic, sacrificiile facute in perioada adolescentei, îl duc printre cei mai buni juniori din lume. Duminica Dica Nini Jr. va juca pe tabloul principal la Roland Garros, indeplinindu-si, astfel, unul din cele mai grele obiective ale junioratului”.

Sportivul timisorean urmeaza sa-si afle, sambata, la tragerea la sorti, primul adversar din turneul de simplu, totodata, luni, intrand si in turneul de dublu, alaturi de ungurul Peter Makk.

Nini Dica a intrat, recent, in Top 50, fiind pe locul 48 in lume, la juniori, si are toate sansele sa faca o figura frumoasa la acest turneu de Grand Slam si sa calce pe urmele Simonei Halep, care a cucerit Roland Garros-ul, in 2008, la junioare.

Nini Dica se pregateste la Academia de tenis a lui Janko Tipsarevic, fost numar 8 in ierarhia mondiala ATP, din Belgrad. Ultima competitie castigata de timisorean in acest an a fost turneul ITF de la Burgas, unde, in finala, s-a impus cu 6-1, 6-0 in fața ucraineanului Oleksandr Ovcharenko.

In 2017, Nini Gabriel Dica a castigat cinci titluri de simplu si doua titluri de dublu din Circuitul Tennis Europe – inclusiv „Tennis Europe Junior Masters”, un veritabil „Turneu al campionilor”, doua titluri din Circuitul ITF Tennis Juniors, circuit rezervat jucatorilor de pana in 18 ani, a jucat finala la celebrul turneu „Orange Bowl” si este si vicecampion european U16.

Este detinatorul medaliei si diplomei pentru „Jucatorul anului 2017 in Tennis Europe Junior Tour” la categoria de varsta 16 ani. Sa mai spunem ca mama, dar si cel mai infocat suporter al sportivului, Cristina Maria Dica, este judecator la Curtea de Apel Timisoara… (Carla Radulescu)

 

One thought on “ALLEZ, NINI! Fiul unei judecatoare din Timisoara, pe tabloul principal la turneul de tenis de la Roland Garros! Nini Dica, sanse mari de a triumfa in competitia juniorilor prezenti la French Open

Leave a Reply