Dubla medalie de aur pentru un vin alb produs in Timis. “Acest concurs de vinuri este unul dintre putinele din Europa care se apropie de modelul Australian Wine Show”, spune proprietarul Domeniilor Sera

La nici un an de la medalia de argint obtinuta, anul trecut, la Muscats du Monde, campionatul mondial al vinurilor din soiul muscat, care a avut loc in orasul Frontignan-la-Peyrade, din Franta, vinurile produse de Crama Sera, din Buzias, au obtinut o noua distinctie internationala.


Este vorba despre o dubla medalie de aur acordata vinului alb, Rezerva, la Concursul International Balkans Wine, care a avut loc, in perioada 5-9 iunie, la Sofia, in Bulgaria.

Competitia a fost deschisa prodfucatorilor de vinuri din Peninsula Balcanica, Europa Centrala si de Est, din regiunea Marii Negre, precum si producatorilor de vin din orice alta regiune viticola.

Acest concurs de vinuri este unul dintre putinele din Europa care se apropie mai mult de modelul Australian Wine Show, permitand o mai buna evaluare a vinurilor concurente.

Fiecare judecator a degustat fiecare vin de cel puțin trei ori pe parcursul unei sesiuni de jurizare – una pentru a acorda o nota de degustare, alta pentru a confirma nota de la degustare si a plasa un scor provizoriu si, ultima, pentru a finaliza scorul.

In acest fel, degustatorul a avut posibilitatea de a gusta fiecare vin pe o perioada mai indelungata de timp, in loc de decalajul obisnuit de 1-5 minute de la majoritatea concursurilor de vin”, ne-a explicat Eugen Seracin, proprietarul Domeniilor Sera, din Buzias. (Mara Ion)

 

Leave a Reply