ALERTA. Pensiile speciale, la un pas de impozitare! Senatul a dat aviz favorabil, iar votul final va fi dat in Camera Deputatilor

Proiectul pentru impozitarea pensiilor speciale, depus de ministrul Finantelor, a trecut, marti, de votul final din Senat, dupa ce, cu o zi inainte, a primit aviz pozitiv in comisia de buget.


Initial, Eugen Teodorovici a vrut sa-si promoveze ideea – prin care se va face o economie la buget de aproape jumatate de miliard de lei – printr-o ordonanta de urgenta, dar premierul Viorica Dancila nu a fost de acord.

Aceasta modificare legislativa, respectiv impozitarea pensiilor speciale, a trecut de Senat cu 76 de voturi „pentru” si niciun vot impotriva. Proiectul initiat de ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, ii vizeaza, printre altii, si pe fostii presedinti, parlamentarii si judecatorii.

In forma adoptata acum, pensiile speciale ale parlamentarilor scapa de impozitare, intrucat nu ajung la 7.000 de lei. Din acest motiv, PNL propusese un prag de impozitare de 5000 de lei, iar USR – 4000 de lei. Votul s-a dat insa pentru varianta lui Teodorovici, care prevede pragul de 7.000 de lei pentru impozitare.

Propunerea legislativa prevede impozitarea pensiilor intre 7.000 si 10.000 de lei cu 30% din suma. De asemenea, proiectul prevede si taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din suma.

Masura facea parte initial din pachetul de propuneri discutat odata cu rectificarea bugetara de la inceptul lunii august.

Votul final va fi dat in Camera Deputaţilor. (E.T.)

Leave a Reply