PREMIERA. Romanul unui laureat al Premiului Nobel, transformat intr-un spectacol fascinant pe scena Teatrului National din Timisoara

Pentru prima data adaptat pentru teatru, Matusa Julia si condeierul, de Mario Vargas Llosa, unul dintre cele mai fascinante romane ale literaturii lumii, s-a transformat in spectacol, la Timisoara.


Astfel ca, aseara, de la ora 19, la Studio „Utu Strugari” al Teatrului National Timisoara, tumultoasa, scandaloasa, savuroasa, nastrusnica, de-toti-cunoscuta poveste de dragoste „secreta” dintre tanarul Mario si matusa sa, Julia, si-a primit spectatorii in decorul de teatru radiofonic si le-a propus sa fie martori la joaca de-a realitatea pe care a inventat-o, mai in  gluma, mai in serios, Scriitorul, de-a lungul intregului spectacol.

Matusa Julia si condeierul, un proiect important pentru Teatrul National din Timisoara, a avut pentru prima data ocazia sa propuna publicului sau intalnirea teatrala cu Mario Vargas Llosa, unul dintre cei mai importanti scriitori ai secolului XX, castigator al Premiului Nobel pentru Literatura.

Celebru pe plan international cu romane care au intrat, deja, in bagajul cultural de baza – Orasul si cainii, Matusa Julia si condeierul, Povestasul sau Paradisul de dupa colt, autor prolific, Mario Vargas Llosa este considerat, alaturi de Marquez, Borges, Sabato sau Cortazar, unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai literaturii latino-americane.

Distributia ii reuneste pe Matei Chioariu, a carui charisma si inteligenta confera o dimensiune unica rolurilor pe care le interpreteaza, Bogdan Spiridon, actor cu spirit ludic ce lasa o urma de zambet in orice scena, fascinanta si mereu imprevizibila actrita Luminita Tulgara, Catalin Ursu, actor indragit, binecunoscut publicului din Timisoara, Cristian Szekeres, cu tusele speciale de nostalgica bonomie care ii impregneaza rolurile si, nu in ultimul rand, flamboaianta,  Daniela Bostan, actrita pe cat de dinamica, pe atat de empatica.

Regia spectacolului ii apartine lui Sabin Popescu, acesta fiind si autorul scenariului. Scenografia este semnata de Geta Medinski, sound designul si video designul sunt creatia lui Sebastian Hamburger, iar light designul  ii apartine lui Florian Putere.

Urmatoarele reprezentatii sunt programate miercuri, 23 octombrie, si joi, 14 noiembrie, de la ora 19, la Studio „Utu Strugari”.

Biletele pot fi achizitionate de la Agentiile Teatrului National (Agentia „Marasesti” , str. Marasesti nr 2 si Agentia „Sala 2”, Parcul Civic), orar marti – duminica, orele 11 – 19, sau online pe www.tntimisoara.com. (I.P.)

Fotografii: Adrian Piclisan / TNTm

Leave a Reply