In aceste zile vor avea mai multe manifestări la Timisoara, cu prilejul comemorarii a 30 de ani de la declansarea Revolutiei, manifestari la care va participa si presedintele tarii, Klaus Iohannis.
Seful statului va depune o coroana de flori la Monumentul Eroilor, apoi va merge la slujba de pomenire a martirilor Revolutiei din Decembrie 1989 de la Catedrala Ortodoxa Mitropolitana, dupa care va lua parte si la momentul de reculegere si aprindere a „Candelelor Nemuririi” de la Opera Nationala Romana unde va sustine o alocutiune. Apoi, presedintele Iohannis va participa la spectacolul regal de balet intitulat „Revolta”, de pe scena Operei Nationale Romane de la Timisoara.
In decembrie 1989 au murit 1.104 persoane, dintre care 162 pana la 22 decembrie, cand sotii Ceausescu parasesc sediul Comitetului Central
Conform rechizitoriului intocmit de magistratul militar Romeo Balan, in perioada 16-22 decembrie 1989, in orasul de pe Bega au fost ucisi 33 de oameni, alti 300 fiind raniti. Paradoxal, dupa data de 22 decembrie au fost secerate de gloante alte 57 de persoane. Daca a fost revolutie, revolta populara, complot urmat de o lovitura de stat, rebeliune sau un amestec bine dozat din toate acestea, ramane ca istoricii sa hotarasca.
Conform documentelor aflate in arhivele Parchetului Militar, in decembrie 1989 au murit 1.104 persoane, dintre care 162 pana la 22 decembrie, cand sotii Ceausescu parasesc sediul Comitetului Central si 942 dupa aceasta data. Datele de ancheta au stabilit ca un numar de 333 de morti si 648 de raniti au fost urmarea actiunii fortelor armate, in timp ce personalul Ministerului de Interne ar fi impuscat 63 de persoane si ranit alte 46.
De-a lungul celor 30 ani trecuti de la Revolutie, anchetatorii au incercat sa raspunda la cateva intrebari, in spatele carora se ascund si misterele evenimentelor din Decembrie 1989. Confuzie si dezorganizare a comenzii? Generalii si-au implicat trupele in represiune dupa ce, in prealabil, ele au fost dezinformate? Cum au ordonat modul de actiune al trupelor generalii Milea, Ceausescu, Guse si Stanculescu? Cine sunt persoanele cu functii inalte in ierarhia militara? De ce nu-i cunoastem? Unde sunt vinovatii? Ce spun generalii trimisi de la Bucuresti sa organizeze represiunea de la Timisoara? De ce, dupa procesul verbal de inventariere a armamentului si munitiei, acestea au fost inchise in magaziile armatei din Timisoara si sigilate cu sigiliile Ministerului de Interne?
Au existat sau n-au existat grupari paramilitare pregatite in vestul granitei, adica in Ungaria, pentru a destabiliza Romania?
La aceste intrebari au raspuns, partial, inculpatii si martorii din Procesul de la Timisoara. Proces care se regaseste in dosarele instantei militare, dar si in bibliorafturile viitoarelor muzee ale Revolutiei. Procesul de la Timisoara a fost un proces public, transmis in direct pe posturile de radio si televiziune, asa incat cel care ar fi dorit sa se informeze ar fi putut-o face inregistrand acasa sedintele din proces…
Colonelul Ilie Gurschi, seful parasutistilor de la Caracal: “Nici nu ne gandeam ca pe strazi se afla populatia Timisoarei!”
In data de 19 decembrie 1989, la ora 16,30, pe Aeroportul International Timisoara au aterizat opt avioane de tip AN-24. Din cele opt aparate de zbor au fost debarcati 300 de parasutisti, sositi la ordin din unitatea militara speciala de la Caracal.
Fusesera prelucrati ca la Timisoara actioneaza huligani, iredentisti, betivi. Colonelul Ilie Gurschi, fost ofiter superior in unitatea militara de la Caracal, isi aminteste: „S-a luat legatura cu niste oficiali din cazarma de pe Lipovei (Divizia de Aparare Antiaeriana) si de la Brigada de Granicieri. Noi eram hotarati! Nici nu ne gandeam ca pe strazi se afla populatia Timisoarei. Am aflat ca familiile ofiterilor sunt protejate in cazarmi. Asta m-a intrigat. Cum adica, vecinii se poarta urat cu familiile ofiterilor? De ce? Ce au vecinii unii cu altii, dupa ce au convietuit in pace ani in sir? Stai dom’le, inseamna ca armata a gresit cu ceva… Niste capitani erau foarte socati… «De ce trupele armatei stau in cazarmi, daca ungurul e la granita?», l-am intrebat pe generalul Carneanu. Nu a putut sa-mi raspunda.
Pai, fratilor, daca ungurul e la granita si vrea sa ne atace, armata trebuie sa fie la granita, nu in oras. Inca nu eram lamurit cu ce se intampla. Cu absolut nimic. Si noi eram hotarati sa ne indeplinim misiunea primita: Cine incalca legea, cine ataca, sa moara! Asta e. Asta a fost cu ordinele. In ziua de 20 decembrie, pe la ora 10 dimineata, s-a primit un apel prin statie de la subunitatea care a actionat pentru limitarea deplasarii UMT-ului spre centru.
Toate subunitatile trebuia sa faca jonctiunea la Consiliul Judetean. Era prapad la Consiliu! Nu se mai putea tine piept multimii. Am ajuns acolo. Am lasat trupa in camioane si am coborat sa vad despre ce este vorba. Cand am vazut coloana aia imensa, pasnica…
Stateau cu brancardele legate de brate, lipiti unii de altii. Le-am vorbit: «Stimati cetateni, vad ca realitatea e alta. Sunteti organizati. Fiti disciplinati. Veti reusi. Dati-mi 15 minute sa ma retrag.» Au inceput sa strige. Vai de capul meu, am simtit ca mi se inmoaie genunchii. A fost pentru prima oara in viata mea cand am simtit asta. Eram singur in fata lor. A iesit unul dintre ei si a tras o linie cu steagul pe asfalt. Au zis ca ei nu vor trece peste aceasta linie pana ne retragem noi. Dupa acest dialog, am imbarcat trupa in camioane si ne-am retras.”
“In Consiliul Judetean fusesera luati ostatici Bobu si Dascalescu. Ei trebuiau scapati de acolo, sa ajunga la Ceausescu!”
„Cred ca in nici un alt oras din tara nu se putea intampla ce s-a intamplat atunci. Pe mine Timisoara m-a terminat. Un oras intreg ridicat la lupta. O coeziune extraordinara. Atunci, in data de 20 decembrie, pe la ora 11, a fost primul strigat «Armata e cu noi!».
De la generalii Nuta si Mihalea am primit ordin sa-i scap din Consiliu pe ostaticii Bobu si Dascalescu. Am avut un sentiment de teama, daca nu mai grav… A venit seara. In Consiliul Judetean fusesera luati ostatici Bobu si Dascalescu. Ei trebuiau scapati de acolo si sa ajunga la Ceausescu. Ceausescu nu mai avea incredere in Coman. Coman ii spusese realitatea, probabil. Oricum, Ceausescu n-a mai venit la Timisoara. Aia e clar! A trebuit sa-i scap pe astia doi.
Am ales niste baieti buni si am reusit sa ne strecuram prin multime, fara nici un foc de arma. Asta se intampla pe la miezul noptii. I-am luat de acolo si i-am dus la aeroport. Erau speriati. Aratau ca niste carpe. Nu mai erau oameni. Erau terminati. Nici n-aveai ce sa vorbesti cu ei. Eu ma miram cum naiba m-au condus astia pe mine atatia ani… Nu puteam lua decizii. Nimic, nimic…
Ordinul l-am primit de la generalii Nuta si Mihalea. Asta recunosc. Fortele lor erau tare timorate. Nu puteau intreprinde o actiune ca asta. Nici nu banuiam ca Ceausescu va cadea. Nici vorba! Deci am mers putin pe sarma… Stanculescu, la camasa alba, statea cu mine in anticamera. Si el si Coman banuiau ceva. Dar isi jucau rolurile gata regizate. Era si Balan acolo. Si nu se simtea cu nimic vinovat. El tinea cu populatia. Inainte de a pleca de la Consiliu la Aeroport, Coman a ordonat: «Bai, tragi in populatie numai sa ma salvezi pe mine!». Au plecat cu AN-ul. Balan si Popescu, fostul sef al militiei, mi-au ordonat sa reiau dispozitivul pentru apararea Consiliului.” (Vlad Enciu)
(Material realizat cu sprijinul Asociatiei “Memorialul Revolutiei” Timisoara)
