Avocat trimis in judecata de procurorii DNA, dupa ce si-a “tras” un onorariu de 260.000 de euro din patru executari silite

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie au dispus trimiterea in judecata, in lipsa, a inculpatului Lucian Batranu, la data faptelor avocat in Baroul Brasov, care este acuzat de savarsirea a patru infractiuni de participatie improprie sub forma instigarii la comiterea infractiunii de abuz in serviciu, in forma continuata, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.


In rechizitoriul intocmit de procurori, se mentioneaza faptul ca, in perioada 2013 – 2015, inculpatul Lucian Batranu, in calitate de avocat, cu ocazia punerii in aplicare a patru dosare de executare silita, l-ar fi determinat pe un executor judecatoresc sa-si incalce, fara vinovatie, atributiile de serviciu prevazute in legislatia primara, in sensul de a-i elibera sume de bani totalizand 1.243.211 lei, cu titlu de onorariu.

In acest context, inculpatul Lucian Batrinu ar fi depus cereri in numele creditorilor, la care ar fi anexat documente esentiale care puteau sa creeze convingerea, pentru executorul judecatoresc, ca demersurile judiciare la care se refereau proveneau de la chiar titularii drepturilor a caror executare silita se solicita: titluri executorii, imputerniciri avocatiale si contracte de asistenta juridica.

Concret, inculpatul ar fi creat executorului judecatoresc falsa reprezentare ca actioneaza in numele si cu consimtamantul creditorilor, desi, in realitate, acesta nu a avut niciodata mandat expres, special, in temeiul caruia sa aiba dreptul sa incaseze sume de bani provenite din executarile silite.

In cauza, s-a dispus instituirea masurii asiguratorii a popririi asupra conturilor bancare apartinand inculpatului Lucian Batranu si executorului judecatoresc.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curtii de Apel Brasov, cu propunere de a se mentine masurile asiguratorii dispuse in cauza. (V.E.)

Leave a Reply