EXCLUSIV. Dosarul unei tepe de aproape 1 milion de euro data firmei Izometal, clasat de Parchetul Timisoara. Semnatarul unui contract comercial, considerat “autor necunoscut”

Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara a comunicat, zilele trecute, reprezentantilor SC Izometal Magellan SRL, una dintre firmele controlate de catre omul de afaceri Georgica Cornu, ca procurorii au dispus clasarea cauzei care face obiectul dosarului 4006/P/2015, cu un prejudiciu de aproape un milion de euro.


Mai exact, 4.005.276,85 de lei, suma ce reprezinta contravaloarea materialelor de constructii livrate de catre SC Izometal SA firmei Cosim Oil SRL, reprezentata de catre fostul politist Constantin Fironda, si care nu au mai fost achitate niciodata.

Teapa, in cel mai clasic stil mioritic, intrucat fila CEC emisa de cumparator a fost refuzata la plata.

Cum a fost posibil ca organele judiciare din Timisoara sa musamalizeze o inselaciune de 1 miliona de euro, clara ca lumina zile, este o intrebare la care pot sa raspunda toti cei care sustin ca nu exista coruptie in justitie.

Asadar, povestea incepe in data de 2.04.2008, cand intre Izometal si Cosim Oil s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare nr. 34, avand ca obiect livrarea de catre Izometal a unei importante cantitati de fier beton.

In contract s-a specificat ca plata produselor se poate face cu ordin de plata, numerar sau alte intrumente (bilet la ordin, fila CEC, cambie).

Marfa a fost livrata in toamna anului 2008, iar in data de 22.12.2008, fila CEC B.A. 32700026151 emisa de Cosim Oil, in valoare de 4.005.276,85, a fost refuzata la plata.

Reprezentantii Izometal au depus, rapid, o plangere penala la parchet si au cerut tragerea la raspundere penala pentru inselaciune atat a reprezentantului Cosim Oil, Constantin Fironda, cat si a directorului economic al SC Izometal SA din acea perioada, Marian Calin, considerat complice la aceasta afacere, si plata prejudiciului de aproape 1 milion de euro.

Dosarul s-a plimbat de la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis la Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara si inapoi, din cauza unui pretins conflict de competenta, care, in 14.05.2015, a fost transat de catre Curtea de Apel Timisoara, care a dispus ca dosarul de fie solutionat de Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara.

Si politistii de la Economic au simulat faptul ca vor sa-i gaseasca pe autorii inselaciunii, desi era clar cine a semnat contractul si unde a ajuns marfa, si chiar au schimbat incadrarea faptei penale din inselaciune in inselaciune cu consecinte deosebit de grave.

“Cercetarile efectuate nu au avut succes, astfel ca prin referatul din 12.10.2016, s-a propus trecerea dosarului in evidentele autorilor necunoscuti”, se specifica in referatul de clasare, o decizie halucinanta a organelor judiciare. Pe ce si-au bazat clasarea artizanii acestei solutii istorice din activitatea unitatilor de parchet banatene si, probabil, nu numai.

“Avand in vedere ca in prezenta cauza faptele au fost sesizate dupa mai mult de 10 ani de la data comiterii, nefiind dispusa efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de persoana care a savarsit infractiunea de inselaciune cu privire la care se efectueaza cercetari in prezentul dosar, cursul termenului de prescriptie a curs neintrerupt de la momentul savarsirii faptei, nefiind intrerupt prin acte de procedura efectuate in cauza”, se mai spune in referatul de clasare.

Asadar, un dosar lasat intentionat in nelucrare de catre procurori si politisti, pentru a putea fi invocata prescriptia raspunderii penale.

Omul de afaceri Georgica Cornu a primit vestea clasarii dosarului 4006/P/2015 extrem de revoltat, facand acuzatii grave la adresa celor care au tras sforile pentru ca debitorul sau, Constantin Fironda, sa ramana nepedepsit si neobligat sa mai plateasca datoria.

“Ce sa zic, asta e justitia din Romania! Toata miscarea a fost dirijata de Fironda Constantin, care, atunci, contruia blocuri pe la Giroc. Am livrat marfa, iar cand am incercat sa incasez CEC, acesta a fost refuzat la plata. M-am intalnit cu el si i-am zis ca, daca nu-mi da banii, o sa fac tot posibilul sa-l bag la Popa Sapca (inchisoare n.n.).

I-am starnit orgoliul de fost politist, probabil, si s-a dus la Nicu Mihaitoaia, cu care fusese coleg, pentru a-l invata ce sa faca. La vremea respectiva, Mihaitoaia lucra ca politist judiciarist la DICOT Timisoara, in dosarele instrumentate de procurorul Mihai Sandor. Aproape un an de zile, am aflat, Fironda si-a bauta cafeaua la DIICOT cu Mihaitoaia si Sandor, pentru a pune la cale scaparea.

Astfel, l-au cointeresat pe fostul meu director economic de la Izometal, Marian Calin, sa-mi faca mai multe denunturi penale, ceea ce s-a si intamplat. Fironda s-a plans ca l-am luat, cu fratele meu, ca l-am dus pe la Resita, pentru a-l ameninta sa-mi dea banii, ceea ce era o inventie, bineinteles.

Dar, a fost suficient ca Mihai Sandor sa-mi deschida un dosar penal pe criminalitate organizata.

Intre timp, am inceput sa verific contabilitatea Izometal si am descoperit o serie de fraude comise de Marian Calin, care avea libertate totala de a semna contracte si facturi, si i-am facut o plangere penala, care s-a finalizat cu condamnarea sa la 2 ani si jumatate de inchisoare cu suspendare si plata catre Izometal a unui prejudiciu de peste 100.000 de lei.

Firma a intrat in insolventa si nici nu mai stiu daca a platit banii sau nu. Toate manevrele dirijate de la DIICOT au dus la tergiversarea dosarului de inselaciune deschis pe numele lui Fironda si, in final, clasarea cauzei.

Dupa cum stiti, Nicu Mihaitoaia a fost prins in flagrant de mita si condamnat la 6 ani de inchisoare. In prezent este fugit din tara pentru a nu intra la inchisoare, dar am inteles ca nu mai vrea sa stea pe goana, vrea sa vina in tara, pentru ca are o serie de inregistrari explozive, chiar cu fostul sau sef de la parchet, pe care ar dori sa le faca publice si sa ceara revizuirea dosarului”, ne-a declarat Georgica Cornu.

Deocamdata, nu am reusit sa obtinem si opinia fostului politist Constantin Fironda fata de aceste acuzatii, insa le vom consemna imediat dupa ce o vom afla. Ordonanta de clasare dispusa de procurorul de caz, Mircea Cimpean, a fost comunicata reprezentantilor Izometal de catre prim-procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara, Irina Claudia Chivu, care le aminteste pagubitilor ca impotriva ordonantei se poate face plangere in termen de 20 de zile de la data comunicarii. O luminita iluzorie de la capatul tunelului injustitie dintr- Romanie tot mai anormala… (G.I.)

Leave a Reply