Cine este jandarmul din Timisoara care a intervenit si a salvat o femeie care intentiona sa se sinucida, aruncandu-se in Bega. “Am facut ceea ce am simtit ca trebuie sa fac!”

Jandarmeria Romana a dezvaluit identitatea subofiterului din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Timis care, desi era in timpul liber, a intervenit in ultimul moment si a reusit sa salveze o femeie de la sinucidere.


Victima se afla pe balustrada exterioara a podului Traian, din Timisoara, si ameninta ca se arunca in Bega.

“A observat doua persoane care pareau agitate, incercand sa ceara ajutor prin apel 112. A aflat imediat ca o femeie sta pe balustrada exterioara a podului, amenintand ca vrea sa isi ia viata.

S-a apropiat precaut de femeie si a intrebat-o ce se intamplase, cerandu-i permisiunea de a veni mai aproape, intrucat nu se auzeau foarte bine.

Intr-un moment de neatentie, a reusit sa o ia in brate si sa o indeparteze de pericol. Colegul nostru a incercat sa o linisteasca si a predat-o, in siguranta, unui echipaj SMURD, ajuns la scurt timp”, se mentioneaza intr-un comunicat postat pe pagina de internet a Jandarmeriei Romane.

Subofiterul are o experienta de 18 ani in cadrul Jandarmeriei Romane, timp in care a mai salvat doua vieti. Anul trecut a salvat din flacari un barbat, iar, in anul 2015, a resuscitat o femeie, reusind sa o readuca la viata, dupa ce fusese, de asemenea, victima unui incendiu.

”In urma cu ceva timp, participasem la un curs de prim-ajutor si nu m-am gandit niciodata ca urma sa aplic acele cunostinte, in mai putin de un an. Am facut ce am simtit ca trebuie sa fac si am avut convingerea ca voi izbuti. Am, la randul meu, o familie pe care trebuie sa o protejez si am vrut sa fiu cat mai pregatit”, a declarat salvatorul plt. maj. Bogdan Cornoiu. (G.I.)




Leave a Reply