Delegarea procurorul timisorean Cristian Lazar in functia de consilier al procurorului general al Romaniei, respinsa de CSM

Delegarea procurorului Cristian Lazar, de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara, in functia de consilier al procurorului general al Romaniei, Gabriela Scutea, a fost respinsa, astazi, de Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).


Propunerea de delegare a procurorului timisorean in functia de consilier al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) a mai fost discutata de Sectia pentru procurori a CSM si pe 31 martie 2020, insa atunci s-a decis amanarea solutionarii acestei propuneri.

Marti, procurorii CSM au decis sa respinga propunerea Gabrielei Scutea, noul procuror general al Romaniei, de a-l avea consilier pe Aurel Cristian Lazar, un magistrat profesionist, care, in ultimii ani, a ocupat functii importante in Parchetul General.

A revenit la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara, in decembrie 2018, dupa incetarea mandatului in functia de procuror sef adjunct al Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, fiind considerat o victima colaterala a razboiului dintre fostul ministru al Justitiei, Tudorel Toader, si fostul procuror general al Romaniei, Augustin Lazar.

In perioada in care a fost sef in Parchetul General, procurorul Cristian Lazar s-a ocupat si de dosarul caselor presedintelui Klaus Iohannis, dosar in care a si fost audiata sotia sefului statului, Carmen Iohannis, in februarie 2019. 

Cristian Lazar a candidat, in 2018, si pentru conducerea Directiei Nationale Anticoruptie, dupa revocarea Laurei Codruta Kovesi. Ulterior a fost protagonistul unui scandal, dupa ce la dosarul de candidatura al fostului procuror general Augustin Lazar a aparut o ordonanta de clasare intr-un dosar al presedintelui Klaus Iohannis semnata de Cristian Lazar. (V.E.)

Leave a Reply