Tanara mamica din Italia, arestata preventiv la Timisoara, dupa ce a fost la un pas sa-si ucida bebelusul in varsta de 2 luni

O italianca in varsta de 21 de ani, din Lombardia, a fost arestata preventiv pentru 30 de zile, la Timisoara, fiind acuzata de savarsirea infractiunii de violenta in familie – tentativa de omor comisa asupra unui membru de familie (fiul).


In sarcina inculpatei s-a retinut ca,  in noaptea de 23.05.2020, in jurul orei 4,35, in timp ce se afla in incinta Hotelului Reghina Blue din Timisoara, pe fondul unui conflict avut cu concubinul sau, in mod intentionat aceasta l-ar fi aruncat din brate pe baietelul lor minor, in varsta de doua luni, pe podeaua din parchet laminat din holul hotelului.

“Actiunea violenta, in urma careia bebelusul a fost proiectat prin aer circa doi metri, iar in final a cazut si s-a lovit cu capul de podea, i-a produs victimei mai multe traumatisme, leziuni traumatice ce necesita 25 zile de  ingrijiri medicale pentru vindecare si care au pus in primejdie viata copilului”, ne-a transmis prim-procurorul Violeta Filip.

Femeia statea cu tatal copilului in hotelul din Timisoara de cand a iesit din maternitate, intrucat nu s-a putut intoarce in Lombardia din cauza pandemiei de coronavirus. Era in vizita in Romania, dar i-a venit sorocul mai repede si a fost nevoita sa nasca la Timisoara. In noaptea evenimentului, s-a certat cu iubitul roman, dupa ce acesta i-a spus ca pleaca in oras. De nervi, femeia a trantit copilasul, cu toata puterea, de podele.

Inculpata G.E. a fost prezentata judecatorului de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Timis, cu propunere de arestare preventiva, care a admis cererea si a dispus emiterea unui mandat de arestare preventiva pe numele acesteia, pentru o perioada de 30 de zile.

Cercetarile continua in cauza, in vederea stabilirii tuturor imprejurarilor de fapt si de drept in care a fost comiterii faptei. (I.P.)

Sursa foto: arhiva

 




Leave a Reply