Universitatea Nationala de Aparare „Carol I” a organizat prima ceremonie militara dupa ridicarea restrictiilor Covid-19! Absolventii cursului de Educatie fizica militara au fost avansati in grad

Prima ceremonie militara organizata de Universitatea Nationala de Aparare „Carol I” (UNAp) dupa ridicarea restrictiilor pandemice a avut loc vineri, 5 iunie, si i-a avut in prim-plan pe cei 13 cursanti care, in perioada 22 octombrie 2019 – 05 iunie 2020, au urmat Cursul de formare a ofiterilor in activitate, pe filiera indirecta, in specialitatea Educatie fizica militara.


Festivitatea care a marcat absolvirea studiilor si acordarea primului grad de ofiter, cel de sublocotenent, absolventilor promotiei de ofiteri pe filiera indirecta „General Ioan Emanoil Florescu”, instruiti in cadrul Centrului de pregatire a cadrelor militare in domeniul educatiei fizice si sportului in armata din cadrul Universitatii Nationale de Aparare „Carol I”, a debutat cu prezentarea raportului de catre colonelul Silvestru Ilas, seful Centrului de pregatire, si intonarea imnului national, dupa care au urmat o serie de discursuri festive.

Din partea Universitatea Nationala de Aparare „Carol I” a vorbit colonelul Dumitru Daniel, loctiitorul comandantului (rectorului) generalul de brigada Dorin Corneliu Plescan, care i-a felicitat pe tinerii absolventi si le-a urat succes in revitalizarea educatiei fizice militare.

In ton cu indemnul comandantului adjunct al UNAp, sublocotenentul Ovidiu Hordouan, seful noii promotii de ofiteri militari, a vorbit cu inflacarare despre nivelul performant de pregatire si despre ceea ce va urma, odata ce noii specialisti vor ajunge acasa, in unitatile militare din tara.

“Pe parcursul celor sase luni de pregatire intensa, instructorii nostri ne-au invatat ca imposibilul nu exista! In perioada urmatoare, in unitatile militare, va trebui sa facem fata noilor provocari si vom purta cu mandrie amprenta unei institutii militare de prestigiu”, a mentionat Ovidiu Hordouan in discursul sau elogios.

Prezent la festivitate, colonelul Cristian Pelea, reprezentantul Directiei Instructie si Doctrina din cadrul Statului Major al Apararii, a luat cuvantul si a pledat pentru revigorarea educatiei fizice in randul militarilor. “Educatia fizica militara trebuie sa-si recapete importanta in Armata Romana si nu trebuie lasata deoparte in detrimentul celorlalte activitati”.

In perioada urmatoare, dupa cum spunea si generalul de brigada Dorin Corneliu Plescan, comandantul UNAp, in decembrie 2019, la ceremonia de deunere a juramantului militar, cei 13 proaspeti ofiteri au datoria sa aduca plusvaloare Armatei Romaniei.

„Avem in formatie campioni nationali si internationali, reprezentanti ai Romaniei in loturile olimpice, proaspat absolventi ai Universitatii Nationale de Educatie Fizica si Sport, tineri care pasesc acum in randul familiei Armatei Romaniei.

Va aflati intr-o institutie care a implinit 130 de ani de traditie in invatamantul superior militar. V-ati angajat sa raspundeti „prezent” nevoilor Armatei Romaniei, prin parcurgerea unei noi etape din amplul proces de pregatire. Dumneavoastra sunteti cei care, dupa absolvirea acestui curs si incadrarea la unitati, aveti datoria sa aduceti plusvaloare Armatei Romane prin coordonarea activitatii sportive a militarilor din unitatile din care provin”. (G.I.)

 

Leave a Reply