Criminalul care a incendiat fata din Drobeta-Turnu Severin a incercat sa se sinucida! Tentativa s-a petrecut in Arestul IPJ Mehedinti

Ion Turnagiu, criminalul in serie eliberat inainte de termen si care, in urma cu doua saptamani, a incendiat o fata in varsta de 17 ani, din Drobeta-Turnu Severin, a incercat sa se sinucida. Tentativa de a-si curma viata s-a consuat in Arestul IPJ Mehedinti, unde criminalul este incarcerat in baza unui mandat de arestare pe 30 de zile. Acesta a incercat sa se spanzure cu hainele cu care era imbracat, mai exact, cu un tricou.


„In aceasta dupa-amiaza, un barbat pe numele caruia exista un mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile si care se afla in Centrul de Retinere si Arest Preventiv, din cadrul Inspectoratului de Politiei Judetean Mehedinti, a incercat sa se sinucida, folosindu-se de obiectele vestimentare.

El a fost descoperit de politisti, care i-au acordat primul ajutor pana la sosirea echipajelor medicale. In acest moment, cel in cauza a fost transportat la o unitate medicala, fiind sub paza si supravegherea politistilor”, se precizeaza intr-un comunicat al IPJ Mehedinti.

Victima agresiunii se afla inca in stare critica, avand arsuri pe 80-90% din suprafata corpului. (V.E.)

Leave a Reply