Liderul unei organizatii PNL din Timis explica de ce a demisionat din partid si din viata politica. “Ai mei m-au tradat, au acceptat infrangerea la alegerile locale, candidatul liberal urmand sa fie viceprimar!”

Fostul lider al PNL Giroc, prof. dr. Florin Golban, explica, intr-o declaratie politica postata pe Facebook, motivele care l-au determinat sa demisioneze din PNL si sa plece din viata politica.


Dupa 16 ani de activism liberal, Florin Golban a ajuns la concluzia ca politicienii nu mai rezoneaza cu oamenii de rand, ci ca isi rezolve afacerile private, cum a fost si cazul terasei pe care Sorin Dragoi o va deschide pe domeniul public din Giroc, proiect care a trecut dupa schimbari la varful PNL Giroc, doar la a cincea incercare.

Mai mult, fostul politician face o dezvaluire in premiera: PNL a acceptat un non-combat in alegerile locale din aceasta toamna, acceptand suprematia actualului primar Ionel Toma, care se indreapta cu pasi siguri catre un nou mandat, in timp ce candidatului PNL i s-a rezervat functia de viceprimar.

Iata textul extrem de lamuritor, prin care Florin Golban spune adio vietii politice:

Am renuntat la politica. De astazi, 1 iulie 2020 subsemnatul prof. dr. Florin Golban nu mai este membru al organizatiei PNL Giroc, deoarece a demisionat. Ieri am participat si la ultima sedinta de Consiliu local. Cum s-a ajuns aici. Totul a inceput in urma cu 3 ani cand circula un zvon ca primarul actual, dl. Toma ar dori sa revina in PNL. Ulterior cei de la PNL Timis au sondat organizatia PNL Giroc pentru a vedea daca este acceptat nu primarul, ci dl. Vartosu Dan la candidatura de primar.

Organizatia locala a respins propunerea. Apoi la inceputul anului curent a demarat ,,Operatiunea liftul”, ba Florin Golban, ba Dan Vartosu fiind pe rand, candidati la functia de primar.

In cele din urma, joi (25 iunie) am fost sunat sa intru on-line la o sedinta a BPJ PNL Timis, unde mi s-a comunicat ca la Primaria Giroc, candidatul va fi Dan Vartosu care a fost numit si presedinte interimar.

De-a lungul timpului am fost informat de diferiti lideri ai PNL Timis, in frunte cu primarul Nicolae Robu de ce nu mai sunt agreat la candidatura PNL Giroc:

  • am tinut organizatia inchisa si nu am acceptat in special inscrierea dezvoltatorilor imobiliari in partid. Mie nu imi pare rau deoarece am avut discutii cu unii dezvoltatori si din doua vorbe am constatat ca se dorea infiltrarea lor;
  • nu am inscris mai multi membri in partid. Pardon, am inscris la fel cat au si alte organizatii periurbane. Probabil ca trebuia sa iau modelul PSD Giroc care are peste 1000 de membrii, dar la alegerile europarlamentare a avut doar 900 de voturi;
  • nu am vandut ultimele terenuri ale primariei catre baietii destepti. Pai daca le vindeam unde se mai facea noua scoala de la Unitatile Militare sau dadeam 130 euro pe mp ca la sala de sport de la Giroc?
  • nu am platit sondaje electorale pentru a vedea care este situatia candidatilor giroceni. Pardon, pe banii mei si sudoarea mea eu comand. Daca acesta este unul din noile moduri de a face politica, eu spun ba;
  • nu am cumparat/inchiriat un sediu PNL Giroc;
  • nu am tinut sedintele organizatiei pe la multele birturi pe care le are satul. Mi-e rusine sa mai comentez;
  • picatura care a umplut paharul a fost opozitia la deschiderea terasei de pe str. Semenic. Acolo am fost sunat de la maior la maresal sa cedam si sa acceptam realizarea terasei. Nu aveam cum sa permitem ca in 4-5 metri cu tot cu sant sa se realizeze acea terasa. Daca cedam acolo ar fi trebuit sa acceptam terase pe orice strada din Giroc/Chisoda. In opinia noastra, doar strazile Trandafirilor si Primaverii se preteaza la asa ceva.

Sa nu creada cineva ca m-am cramponat de functie sau ca tineam cu dintii sa candidez la primarie, dar nu mi se parea normal ca dl. primar sa-si impuna acolitul. Pana la urma acest lucru s-a intamplat, dl. Vartosu scapand un porumbel intr-o discutie cu colegii mei consilieri. A afirmat ca va fi viitorul viceprimar si ca are act de identitate pe Chisoda. Sa stiti ca nu sunt suparat pe ei, deoarece si-au facut jocul. In schimb, ai mei m-au tradat.

In incheiere comunic tuturor ca eu am terminat-o cu politica. Dupa 16 ani, am ajuns la concluzia ca am intrat intr-o fundatura, de la politic nemaiavand ce astepta. Din pacate, politicienii nu mai rezoneaza de mult cu oamenii de rand. Nu voi intra in niciun alt partid, desi ofertele curg.

Le multumesc tuturor membrilor PNL Giroc care au fost alaturi de mine pana la final si in special domnilor Daniel Rotariu, Caius Seracin si Gruita Octavian.
Multumesc familiei care care de multe ori, cand ,,planeta Pamant chema pe Florin Golban”, acesta era cu gandul la ale partidului.

Multumesc tuturor celor care ne-au acordat votul in urma cu 4 ani si au crezut in noi. Sper ca nu i-am dezamagit.
Al dumneavoastra prof. dr. Florin Golban”.

Leave a Reply