Ziua Inspectiei Muncii, ziua fara controale. “La multi ani, dragi colegi, succes in activitate angajatorilor si angajatilor de pe piata muncii din Timis!”, este mesajul inspectorului sef Pavel Kasai

Inspectorii muncii care activeaza in cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Timis nu desfasoara niciun control la angajatori, astazi, 11 iulie, dar personalul de control poate sa se duca la firme, insa doar pentru activitati de informare.


Motivul restrictionarii controalelor in data de 11 iulie, in fiecare an, a fost prevazut in Legea nr. 337/2018 privind Statutul inspectorului de munca, publicata in Monitorul Oficial si intrata in vigoare din ultima zi a lunii decembrie 2018.

Una dintre prevederile documentului face referire la instituirea Zilei Inspectiei Muncii, care se sarbatoreste anual la data de 11 iulie.

Totodata, a aparut o interdictie de a desfasura controale la companii in aceasta zi, inspectorii ITM-urilor avand doar dreptul de a desfasura activitati de informare.

„Se instituie ziua de 11 iulie – Ziua Inspectiei Muncii. Cu ocazia Zilei Inspectiei Muncii, inspectorii de munca nu vor desfasura activitati specifice de control, ci activitati de informare”, este explicat in noua lege. Cu alte cuvinte, inspectorii muncii nu au voie sa faca verificari la angajatori in ziua de 11 iulie.

Statutul inspectorului de munca include, in esenta, drepturile, indatoririle specifice si incompatibilitatile aplicabile acestei categorii de specialisti.

“La multi ani si multa sanatate, dragi colegi inspectori de munca! Cu ocazia acestei zile a Inspectiei Muncii din Romania, doresc sa transmit multa sanatate, impliniri, bucurii si succes in activitate tuturor colegilor din I.M. si I.T.M.-uri, angajatorilor si angajatilor de pe piata muncii a judetului Timis”, este mesajul transmis de Pavel Kasai, inspectorul sef al Inspectoratului Teritorial de Munca Timis. (V.G.)

Leave a Reply