De astazi, AMENZI incredibile pentru soferii care parcheaza pe locurile rezervate persoanelor cu handicap. Se ridica si masina

Atentie, soferi! De astazi, a intrat in vigoare legea care mareste considerabil amenzile pentru soferii care parcheaza ilegal pe locurile pentru persoanele cu dizabilitati. Practic, unii vor fi nevoiti sa-si vanda autoturismul pentru a putea plati amenzile usturatoare…


Noile modificari aduse legii pentru protectia si promovarea drepturilor pentru persoanele cu handicap au marit considerabil amenzile pentru cei care ocupa locurile de parcare marcate ca fiind destinate persoanelor cu dizabilitati, se arata intr-o lege care a fost publicata miercuri in Monitorul Oficial.

Legea stabileste ca “bizonii” care parcheaza pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilitati risca amenzi cuprinse intre 2.000 de lei si 10.000 de lei, precum si ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv. 

Pana acum, Legea nr. 448/2006 prevedea ca o astfel de fapta se pedepseste cu amenda cuprinsa intre 1.000 si 2.000 de lei si cu ridicarea mijlocului de transport parcat necorespunzator.

Constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor celor care ocupa un loc de parcare destinat persoanelor cu handicap se fac de catre agentii de circulatie sau de catre personalul de control cu atributii in acest sens. 

De asemena, angajatorii care au salariati cu handicap vor avea noi obligatii fata de acestia, iar daca nu le vor respecta, vor putea fi sanctionati cu pana la 50.000 de lei.

Apoi, persoanele cu dizabilitati vor putea alege intre gratuitatea pe transportul public si decontarea carburantului pentru masina proprie, respectand insa niste limite anuale pentru decontare, de 1.500 de lei, respectiv 750 de lei, in functie de gradul de handicap.

Leave a Reply