PE SURSE. Un procuror de la DIICOT Timisoara, testat pozitiv cu noul coronavirus. Magistratul este internat la Spitalul “Victor Babes”

Mai multe anchete ale DIICOT Timisoara au fost suspendate, in ultimele zile, dupa ce unul dintre procurorii care lucreaza in aceste dosare a fost testat cu noul coronavirus.


Dupa cum ne-au confirmat surse judiciare, ar fi vorba despre Mihai Sandor, a carui stare de sanatate a impus internarea la Spitalul de Boli Infectioase “Victor Babes” din Timisoara.

Ancheta epidemiologica desfasurata, in mod discret, de DSP Timis a dus la identificarea unor persoane care au intrat in contact de serviciu cu procurorul, fata de care s-a luat masura izolarii la domiciliu pentru 14 zile.

“Politistii de la BCCO Timisoara care au intrat in contact cu Mihai Sandor au fost izolati la domicilii. Ar fi vorba despre trei politisti judiciaristi care lucreaza la dosarele de crima organizata instrumentate de procurorul Sandor, de la DIICOT Timisoara.

Deocamdata, nu se stie daca au mai fost trimisi acasa si alti colegi de-ai procurorului, intrucat se presupune ca, inainte de a fi testat cu noul coronavirus, a interactionat cu alte persoane de la aceasta unitate de parchet”, a dezvaluit pentru Impact Press o sursa din sistemul judicir local.

Reamintim ca, saptamana trecuta, aproape toti politistii de la Serviciul Rutier Timis au fost testati pozitiv la noul coronavirus…(V.E.)

Leave a Reply