BREF! Ministrul Tranporturilor, prins cu minciuna! “Niciodata soferul SPP nu accelereaza peste viteza legala, fara acceptul demnitarului!”, spune un fost ministru al Sanatatii

Liderul PLUS Bucuresti, fostul ministrul al Sanatatii Vlad Voiculescu, il acuza pe ministrul Lucian Bode ca minte in legatura cu accidentul in care a fost implicat recent, intrucat ”niciodata, dar niciodata soferul SPP nu accelereaza peste viteza legala fara acceptul demnitarului”, transmite News.ro.


Voiculescu afirma ca angajatul SPP este un profesionist, militar, care nu incalca regulile decat la solicitarea deminitarului si nu foloseste lumina albastra decat cu acceptul acestuia.

”Am asteptat declaratiile ministrului Lucian Bode pe tema accidentului din weekend. Au venit abia astazi, le-am citit acum si am scris cateva cuvinte dure aici. Le-am sters apoi… las doar atat: domnul ministru Bode MINTE! Profita de faptul ca nu toata lumea a avut parte in calitate de demnitar de serviciile SPP”, a scris, vineri, pe Facebook, Vlad Voiculescu, referindu-se la declaratiile lui Lucian Bode despre accidentul in care a fost implicat recent.

Vlad Voiculescu explica faptul ca a avut sofer si protectie din partea SPP cand era ministru al Sanatatii.

”Niciodata, dar niciodata soferul SPP nu accelereaza peste viteza legala fara acceptul demnitarului. Cu atat mai mult sa foloseasca lumina albastra. Mai clar: soferii SPP sunt profesionisti – cu asta isi castiga painea. Si sunt militari. Nu incalca regulile decat la solicitarea demnitarului de a ajunge in intervalul de timp X la locul Y si nu fac uz de lumina albastra sau alarma specifica decat cu acordul expres (verbal, ce-i drept) al demnitarului”, a mai scris Voiculescu.

Liderul PLUS considera ca ”asumarea responsabilitatii e lucru rar la politicienii romani”.

”Acum vinovat e un sofer de la SPP… care bineinteles ca nu va scoate un cuvant despre cum au stat de fapt lucrurile. Si vorba aia… nu a murit nimeni…”, a incheiat fostul inistru al Sanatatii.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat, vineri, referitor la accidentul in care a fost implicat, in judetul Arges, ca regreta „nespus” acest „incident”. El a mentionat ca, inainte de momentul accidentului, se afla pe bancheta din spate a autoturismului si se odihnea, intrucat calatorea de cateva ore. Bode a spus ca soferul SPP este singurul responsabil de traseul pe care il urmeaza si de ajungerea la destinatie in siguranta. „Demnitarul nu are dreptul sa-i spuna soferului sa mearga mai tare sau mai incet”, a sustinut Bode, precizand ca, pana la acel accident, soferii SPP au condus impecabil. (Mara Ion)

Leave a Reply