Un politist aflat in timpul liber a incatusat un escroc care, oprit pe marginea drumului, incerca sa vanda bijuterii false. Turcul fals risca pana la 5 ani de inchisoare

Un politist in civil a incatusat, pe marginea unui drum din judetul Galati, un escroc care folosea metoda “turcul fals” pentru a-i pacali pe participantii la trafic care opreau sa-l ajute.


Politistul era in drum spre casa, dupa terminarea programului, iar in  localitatea Baleni, judetul Galati, a observat pe partea dreapta a drumului un autoturism de culoare gri, oprit, inmatriculat in Bulgaria si langa el un cetatean care ii facea insistent semnal de oprire.

Agentul de politie a oprit autoturismul si a coborat sa vada daca poate ajuta cu ceva, moment in care respectiva persoana a incercat sa-l induca in eroare prezentandu-se in limba engleza ca fiind cetatean turc.

De asemenea, a precizat ca a ramas fara benzina si are nevoie de bani, in acest sens oferindu-i spre vanzare un inel de tip ghiul, din metal galben, despre care a sustinut ca este aur de 18 k.

Ghiulul era de tabla, iar politistul l-a incatusat. Asa-zisul turc era, de fapt, un tanar de 28 de ani din localitatea Urlati, judetul Prahova.

Politistii au deschis un dosar penal pentru tentativa la inselaciune si turcul fals risca pana la 5 ani de inchisoare. (V.E.)

 

Leave a Reply