ANAF reaminteste ca termenul limita pentru depunerea notificarii privind intentia de restructurare a obligatiilor bugetare restante este 30 septembrie (P)

Agentia Nationala de Administrare Fiscala reaminteste ca termenul limita de depunere a notificarii, prin care se manifesta intentia de a beneficia de masura de restructurare a obligatiilor bugetare restante, este data de 30 septembrie 2020.


Se incadreaza la aceasta facilitate toti contribuabilii care inregistreaza obligatii bugetare restante la data de 31.07.2020 si care doresc sa isi restructureze aceste obligatii bugetare potrivit prevederilor Cap.I din Ordonanta Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilitati fiscale, cu modificarile si completarile ulterioare, avand insa sarcina sa notifice organul fiscal competent cu privire la aceasta intentie.

Dupa acest termen, contribuabilii sunt decazuti din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligatiilor bugetare.

Contribuabilii, care depun notificari pana la data de 30 septembrie 2020 si care isi mentin intentia de a beneficia de restructurarea obligatiilor bugetare, pot depune cereri de restructurare a obligatiilor pana la data de 31 decembrie 2020, data pana la care trebuie sa se adreseze unui expert independent, in vederea intocmirii unui plan de restructurare si a testului creditorului privat prudent. (I.P.)

Leave a Reply