Hoti surprinsi de politistii locali din Timisoara, dupa ce au sustras acumulatori auto din curtea magazinului Selgros

Politistii locali din cadrul Biroului Ordine Publica si Interventie Rapida, aflati in patrulare, duminica aseara, in jurul orei 22, au observat doi indivizi ce pareau suspecti pe strada Munteniei din zona Mehala.


Cei doi impingeau un carucior in care aveau cinci baterii auto despre care au declarat ca le-au sustras din curtea magazinului Selgros din Calea Aradului.

Barbatii au fost identificati in persoana lui B.S.L., de 19 ani, si B.M., de 20 de ani, ambii din Timisoara.

Politistii locali s-au deplasat impreuna cu acestia in locatia din care au declarat ca au furat bateriile, iar paznicul magazinului s-a uitat pe camere de supraveghere si i-a observat pe cei doi sustragand bunurile.

Tinerii au fost predati politistilor de la Sectia 5 Politie pentru continuarea cercetarilor sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat. (Politia Locala Timisoara – Biroul Comunicare, Registratura si Evidenta Operativa)

Leave a Reply