Puls VALUTAR. Dolarul a scazut la 4,02 lei, in ciuda planului de ajutorare pregatit de administratia Biden, in valoare de 1.900 miliarde de dolari

Presiunea existenta in piata valutara inca de la inceputul anului a mentinut cursul euro in apropierea maximul istoric de 4,8750 lei, atins la sfarsitul lui septembrie trecut.


In cursul diminetii de marti, cotatiile euro au scazut pe pietele asiatice la un minim de 4,866 lei, insa tranzactiile din cea locala se realizau in culoarul 4,873 – 4,877 lei, astfel ca media a urcat de la 4,8740 la 4,8745 lei.

Planul ambitios al Administratiei Biden in valoare de 1.900 miliarde dolari, cu scopul de a ajuta atat populatia, cat si companiile sau administratiile locale, a fost primit in mod pozitiv de catre piete, dar si cu teama.

O parte a economistilor il considera prea ambitios, dar si ca un factor pentru cresterea rapida a inflatiei, peste pragul de 2%, agreat de Rezerva Federala.

Cele de mai sus au provocat deprecierea monedei americane. Astfel, de la valori de sub 1,20 dolari, euro a urcat marti la 1,2045 – 1,2117 dolari, in ciuda faptului ca ritmul vaccinarii din Uniunea Europeana nemultumeste, iar cursul dolarului a coborat de la 4,0514 la 4,0247 lei.

Moneda elvetiana se aprecia la 1,081 – 1,083 franci/euro iar cursul ei urcat de la 4,4973 la 4,5065 lei.

Media lirei sterline a scazut de la 5,5475 la 5,5449 lei.

Pretul gramului de aur a urcat, marti, de la 236,4315 la 238,5330 lei. Cresterea se datoreaza faptului ca pe pietele specializate exista sentimentul ca inflatia va creste cel putin in Statele Unite, in cursul acestui an, motiv pentru ca uncia sa fie cotata la 1.839 – 1.847 dolari, dupa scaderea de la finalul saptamanii trecute pana la 1.794 dolari.

Nivelul dobanzilor interbancare se mentine in apropierea pragului de 1,50%, fosta valoare a ratei de politica monetara a BNR, care se situeaza in prezent la 1,25%.

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a stagnat la 1,54%, valoare identica cu cea de vinerea trecuta.

In schimb, indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scazut de la 1,63 la 1,62% iar indicele la 12 luni s-a oprit la 1,73%.

Media monedei poloneze s-a apreciat de la 4,4867 la 4,4773 zloti/euro, in a doua sedinta consecutiva, iar a celei maghiare continua sa se deprecieze, de la 358,49 la 358,78 forinti/euro. (R.G.)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14

Leave a Reply