70 de locatari dintr-un bloc din Timisoara au fost evacuati de urgenta, dupa ce in imobil s-a simtit mirosul unei substante toxice UPDATE Insecticid CY10 folosit la dezinsectia unui spatiu comercial. Locatarii, condusi in alte unitati de cazare

Toti locatarii unei scari de bloc din Calea Sagului, din Timisoara, au fost evacuati, in aceasta seara, dupa ce in imobil s-a simtit un miros intepator de substante toxice. Pompierii de la ISU Timis au ajuns la fata locului, putin dupa ora 21, pentru a efectua ventilarea holurilor si a apartamentelor, in conditiile in care, in cursul serii, la parterul blocului a avut loc o dezinsectie.


In urma unui apel prin 112, la ora 20,52, am fost anuntati ca in scara unui bloc de pe Calea Sagului din Timisoara se simte miros intepator care patrunde si in apartamente. De asemenea, am fost informati ca in cursul serii s-a efectuat o activitate de dezinsectie la parterul blocului (in spatiul unei societati comerciale).

La fata locului s-au deplasat de urgenta o autospeciala de prima interventie, o autospeciala de stingere, un echipaj SMURD, doua autospeciale de transport personal si victime multiple (ATPVM), un echipaj CBRN si un motoventilator. Pana in acest moment, nicio persoana nu a necesitat ingrijiri medicale.

S-a dispus evacuarea locatarilor de pe intreaga scara pana la finalizarea masuratorilor de catre echipajul CBRN. Au fost evacuate 70 de persoane (58 Adulti si 12 minori). Interventia este in dinamica”, a transmis Elena Megherea, purtatorul de cuvant al ISU Timis. (Mara Ion)

UPDATE: In urma masuratorilor efectuate de catre echipajul CBRN, s-au detectat substante periculoase in spatiul comercial unde s-a efectuat dezinsectia. La verificarea documentelor intocmite in urma dezinsectiei, s-a constatat ca a fost folosit un insecticid CY10. In continuare se lucrează pentru ventilarea spatiilor, urmand a se efectua alte masuratori. Persoanele evacuate din scara afectata vor fi relocate, cu 3 microbuze, in unitati de cazare identificate cu sprijinul operatorului economic, Primaria Municipiului Timisoara si ISU Timis.

Sursa foto: arhiva

Leave a Reply