Timisoara scapa de restrictii, dupa ce rata de infectare a scazut la 2,72 cazuri la mia de locuitori! VEZI comunicatul prefectului Zoltan Nemeth

Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU) Timis a anuntat, sambata, relaxarea unor masuri restrictive, in Timisoara, in contextul scaderii ratei de infectare cu SARS-CoV-2 sub 3 la mia de locuitori


Potrivit prefectului de Timis, Zoltan Nemeth, incepand de duminica, inceteaza mai multe restrictii pandemice, inclusiv cele de weekend.

Iata comunicatul prin care se anunta ridicarea mai multor masuri pandemice:

Vesti bune pentru timisoreni!

In urma analizei ratei de incidenta Covid 19 din municipiul Timisoara (a scazut la 2,72/1000 de locuitori, astazi, la reevaluarea de 14 zile) anunt ca, incepand cu ziua de duminica 25.04.2021, restrictiile de weekend inceteaza si, totodata, se ridica si alte restrictii, fiind reluate anumite activitati.

Principalele modificari aduse de incadrarea municipiului Timisoara pe Anexa 4 – adica pe lista UAT-urilor unde incidenta cazurilor este mai mare de 1,5 si mai mica sau egala cu 3/1000 de locuitori sunt urmatoarele:

  1. Operatorii economici isi vor putea desfasura activitatea pana la orele 21.00 pe toata durata saptamanii.
  2. Circulatia persoanelor va fi permisa pana la orele 22.00 fara restrictii, pe toata durata saptamanii.
  3. Este permisa activitatea operatorilor economici desfaşurata in spatii inchise in domeniul salilor de sport si/sau fitness, cu obligatia de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului si sportului si al ministrului sanatatii.
  4. Este permisa activitatea cu publicul a operatorilor economici, de tipul restaurantelor si cafenelelor, care desfasoara activitati de preparare, comercializare si consum a produselor alimentare si/sau bauturilor alcoolice si nealcoolice, IN INTERIORUL CLADIRILOR, fara a depasi 30% din capacitatea maxima.
  5. Se reia activitatea desfasurata in spatii inchise a operatorilor economici licentiati in domeniul jocurilor de noroc.
  6. Este permisa activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unitati de cazare este permisa fara a depasi 30% din capacitatea maxima a spatiului.
  7. Este permisa organizarea si desfasurarea activitatii in cadrul cinematografelor, institutiilor de spectacole si/sau concerte, cu participarea publicului pana la 30% din capacitatea maxima a spatiului.

Activitatile de la punctele 4, 5, 6 si 7 sunt permise cat timp incidenta ramane mai mica sau egala cu 3/1000 de locuitori, conform HG nr. 432/2021.

Daca incidenta cumulata la 14 zile din judeţ/localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori, CJSU, in termen de 48 de ore de la depasirea incidentei de 3/1000 de locuitori, trebuie, conform art. 15 alin. 2 din Anexa nr. 3 la HG. 432/2021, sa constate depasirea limitei in vederea punerii in aplicare a masurilor stabilite, masurile urmand sa se aplice pentru o perioada de 14 zile.

Astfel, este foarte important sa nu avem o crestere a incidentei si din acest punct de vedere, deoarece suntem aproape de pragul de 3/1000 de locuitori.

Atentie – localitatile Dumbravita, Ghiroda, Mosnita Noua, Remetea Mare, Sag si Sanmihaiu Roman, avand azi, la reevaluare, o rata de infecare crescuta, au ramas pentru inca 14 zile pe Anexa 2, respectiv pe lista cu UAT unde incidenta cazurilor este mai mare de 4 si mai mica sau egala cu 7,5/1000 de locuitori, astfel ca masurile sus mentionate nu se vor aplica si acestora, fiind in continuare, pentru inca 14 zile, restrictionate activitatile sus mentionate in aceste UAT-uri, din zona periurbana a municipiului Timisoara.

Le multumesc cetatenilor pentru intelegerea de care au dat dovada in ultima perioada. Efortul si ajutorul fiecaruia a condus la scaderea ratei de incidenta in municipiul Timisoara si in judetul Timis.

Este o dovada in plus ca, doar impreuna, reusim sa depasim aceasta perioada dificila.

Recomand cetatenilor si operatorilor economici continuarea atitudinii responsabile pentru prevenirea raspandirii Covid 19.

In acest moment, in mai multe centre de vaccinare, sunt locuri disponibile cu termen de asteptare mic sau deloc. Avem in derulare in acest weekend si Maratonul vaccinarii, unde va puteti vaccina si fara programare. Invit, astfel, cetatenii in centrele de vaccinare pentru a fi imunizati.” (G.G.)

Leave a Reply