RETINUT. Un oltean a incercat sa prelucreze cateva petarde si artificii pentru a fabrica o “bomba”, cu care sa incendieze casa fostei sotii

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus, in 20.05.2021, retinerea pe o perioada de 24 de ore a unui numar de 3 inculpati, acuzati de savarsirea infractiunilor de trafic de droguri de risc, efectuarea fara drept de operatiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, detinerea, fara drept, de droguri de risc pentru consum propriu, amenintare si nerespectarea regimului materiilor explozive.


In cauza s-a retinut faptul ca, incepand cu toamna anului 2019, doi dintre inculpati au comercializat droguri de risc (cannabis) catre mai multe persoane de pe raza judetului Dolj, obtinand importante sume de bani.

In urma cercetarilor efectuate s-a stabilit faptul ca cel de-al treilea inculpat a detinut droguri de risc pentru consum propriu si s-a aprovizionat cu articole pirotehnice, pe care le-a prelucrat in scopul obtinerii de materie explozibila.

La data de 28.05.2020, prin manipularea defectuoasa a acestora, inculpatul a provocat, la locuinta sa, o explozie in urma careia el si o alta persoana au suferit numeroase leziuni.

Din cercetari a reiesit faptul ca inculpatul intentiona sa foloseasca materia exploziva pentru a incendia locuinta sotiei sale, de care era despartit si careia i-a adresat numeroase amenintari cu moartea.

La data de 19.05.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul BCCO Craiova au efectuat un numar de 9 perchezitii domiciliare, in urma carora au fost ridicate mai multe doze de cannabis, instrumente şi dispozitive de maruntire şi portionare a cannabisului, 3.420 de tigarete, in pachete, fara timbru legal de marcaj, precum şi 527 de articole pirotehnice, detinute fara drept.

La data de 20.05.2021, Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventiva a celor 3 inculpati, pentru o perioada de 30 de zile.

Actiunea a beneficiat de sprijinul politistilor din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substante Periculoase al I.P.J. Dolj şi al jandarmilor din cadrul Gruparii Mobile de Jandarmi Craiova. (V.E.)

Leave a Reply