BANII inapoi! Diana Sosoaca, proiect de lege care prevede ca romanilor sa li se restituie banii platiti pe amenzi in perioada starii de urgenta

Senatoarea Diana Sosoaca a depus in Parlament un proiect de lege care prevede ca romanii care au fost amendati abuziv in perioada starii de urgenta, respectiv in perioada martie – mai 2020, si au achitat sumele stabilite de politisti, sa le fie restituiti banii.


“Amenzile aplicate pe durata starii de urgenta si care au fost achitate, in tot sau in parte, de catre debitori, se restituie, la cererea acestora… Pentru amenzile care nu au fost achitate, organele fiscale nu vor da in debit sumele datorate in vederea executarii silite… Persoanele sanctionate cu amenda nu mai au obligatia achitarii acesteia”, se mentioneaza in proiectul de lege.

Initiativa senatoarei data afara din AUR se bazeaza pe decizia Curtii Constitutionale, care a stabilit ca dispozitiile art. 28 din OUG nr. 1/1999 (in baza carora erau aplicate amenzile) sunt neconstitutionale, la fel ca si OUG nr. 34/2020, ordonanta care prevede modificarea sau completarea unor articole existente in OUG nr. 1/1999 printre care si articolul 28 referitoare la amendarea populatiei.

Diana Sosoaca a initiat proiectul de lege privind unele masuri administrative si fiscale din starea de urgenta. Concret, proiectul prevede, printre altele, ca amenzile contraventionale aplicate pe durata starii de urgenta si care au fost achitate, in tot sau in parte, de catre debitori, se restituie, la cererea acestora.

In plus, daca legea va fi adoptata, dar si promulgata de Klaus Iohannis, romanii care nu au achitat abuzivele amenzi nu vor mai putea  fi executati siliti.

 Iata ce prevede proiectul de lege: 

  • Faptele care au fost savarsite pe durata starii de urgenta raportat la dispozitiile Decretului prezidential 195/2020 privind instituirea starii de urgenta pe teritoriul Romaniei si care au fost constatate prin procese verbale de constatare a contraventiilor nu se mai sanctioneaza;

  • Procesele verbale emise pe durata starii de urgenta se declara nule;

  • Amenzile contraventionale aplicate pe durata starii de urgenta si care au fost achitate, in tot sau in parte, de catre debitori, se restituie, la cererea acestora, potrivit prevedrilor Legii 207/2015 privind Codul de procedura fiscala;

  • Pentru amenzile care nu au fost achitate, in tot sau in parte, in temeiul proceselor verbale de constatare a contraventiilor, organele fiscale nu vor da in debit sumele datorate in vederea executarii silite;

  • Persoanele sanctionate cu amenda contraventionala care nu au achitat amenda pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, nu mai au obligatia achitarii acesteia.

Premierul Florin Citu declara, in iunie 2020, pe cand era  ministru  de Finante, in legatura cu amnistierea amenzilor: “Este o decizie pe care trebuie sa o discutam cu premierul si vom vedea.” (V.E.)

Leave a Reply