Puls VALUTAR. Dolarul s-a apreciat instantaneu, dupa ce Rezerva Federala a decis sa mentina dabanda-cheie la 0 – 0,25 la suta. Se anticipeaza stimularea inflatiei, cu efect asupra cursului leului

Miercuri, la finalul intalnirii de politica monetara a Rezervei Federale americane, s-a anuntat, in conditiile imbunatatirii starii de sanatate din Statele Unite, mentinerea dobanzii-cheie la 0 – 0,25%, dar si devansarea majorarii acesteia, din 2024 in 2023, an in care se anticipeaza cel putin doua majorari de cate un sfert de punct procentual.


Anuntul a provocat o apreciere instantanee a monedei americane fata de principalele valute. Cursul ei a crescut de la 4,0620 la 4,1226 lei, maxim al ultimelor aproape doua luni, iar euro a scazut joi la 1,1926 – 1,2006 dolari.

Factorul extern nu a afectat evolutia raportului euro / leu. Acesta se tranzactiona, joi, in piata locala in culoarul 4,922 – 4,927 lei, iar media a urcat insesizabil de la 4,9241 la 4,9242 lei, aproape de cea stabilita marti, de 4,9243 lei.

Aprecierea dolarului va produce, pe termen mediu si lung, o amplificare a majorarii preturilor la materiile prime, in primul la titei, ceea ce va adanci deficitul comercial si va stimula inflatia, care se va reflecta la final in cursul leului.

Moneda elvetiana se deprecia la 1,089 – 1,093 franci / euro iar media a scazut de la 4,5194 la 4,5075 lei. Scaderea se datoreaza deciziei Bancii Nationale a Elvetiei de continua politica sa monetara acomodanta, chiar daca ea anticipeaza o crestere a inflatiei.

Pariurile puse pe o crestere mai rapida a dobanzii de politica monetara de catre Banca Angliei, dupa ce inflatia a crescut luna trecuta in Marea Britanie la 2,1%, depasind pragul de 2% pentru prima data din iulie 2019, a stimulat cererea de moneda britanica, care s-a apreciat la 1,1655 – 1,1706 euro. Aceasta a facut ca media ei sa urce de la 5,7324 la 5,7620 lei, maxim al ultimelor doua luni si jumatate.

Aprecierea monedei americane a provocat scaderea abrupta a unciei la 1.778 – 1.822 dolari, iar pretul gramului de aur a coborat de la 242,8805 la 239,3938 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, s-a oprit de la inceputul saptamanii trecute la 1,49%.

Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 1,63% iar indicele la 12 luni a revenit de la 1,74 la 1,75%.

In regiune, media monedei poloneze s-a depreciat de la 4,5285 la 4,5309 zloti / euro iar a celei maghiare de la 351,14 la 353,79 forinti/euro.

Bitcoin inregistra, joi, o scadere fata de ziua precedenta si fluctua intre 38.200 si 39.500 dolari, in timp ce ether cobora de la 2.400 – 2.600 dolari la 2.350 – 2.500 dolari. (Radu Georgescu)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

 

Leave a Reply