VERDICT. Curtea de Apel Timisoara a decis sa mentina dupa gratii lotul politistilor arestati in dosarul spagilor de la Permise si Inmatriculari

Agentii de politie arestati in dosarul spagilor de la Serviciul Permise si Inmatriculari Timisoara raman dupa gratii. Asa a decis completul de judecata de la Curtea de Apel Timisoara format din Laura Brindescu si Dana Visoiu.


“Respinge ca nefondate contestatiile declarate de inculpatii Bacrau Doru Daniel, Beleag Emilia, Blendea Mioara Cosmina, Bordianu Dana Fraguta, Dulgheru Amalia Bianca, Felciuc Cristian, Jurca Adina Luminita, Mate Zoltan Ioan si Rosca Stefan impotriva incheierii penale nr. 105/DL/15.06.2021 pronuntata de Tribunalul Timis in dosar nr. 2702/30/2021”, se mentioneza in Hotararea 69/2021, definitiva, pronuntata, azi, in camera de consiliu.

De altfel, era greu de crezut ca judecatoarea Laura Brindescu va fi sensibilizata de faptul ca, din lotul agentilor de politie arestati preventiv fac parte si 5 femei, in conditiile in care domnia sa, pana in 12.01.2018, a fost procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis.

“Arestarea acestor oameni nu are nicio legatura cu dreptatea, e un circ judiciar in toata regula. De fapt, nici nu aveam alte asteptari legitime de la cei carora le a fost repartizata cauza – in mod absolut aleatoriu – sa judece cererea procurorilor de arestare preventiva! Dosarul este unul ridicol, cu acuzatii ridicole, care se va dezumfla mai devreme decat vor fortele oculte ale sistemului”, ne-a declarat avocatul Florin Kovacs.

In paralel cu decizia instantei de apel, Prefectura Timis a anuntat ca ghiseele Compartimentului de Inmatriculari se redeschid, incepand de marti, 22.06.2021, programul cu publicul urmand sa fie in intervalul 8-15,30.

“Marti, 22.06.2021, se vor prelua dosarele de inmatriculare pentru persoanele programate in data de 14.06.2021, iar miercuri, 23.06.2021, pentru cele programate in 15.06.2021.  Se va pastra ora rezervarii, iar pentru functionarea in bune conditii, rugam toti solicitantii sa se prezinte la ghiseu cu cateva minute inaintate de aceasta ora. 

Programarile din intervalul orar 15:30-20:00 nu se anuleaza, solicitantii fiind rugati sa se prezinte in intervalul orar 08-15,30. Cererile de autorizatii provizorii vor fi preluate conform datei curente, respectiv 22.06.2021.” (G.I.)

Leave a Reply