Scandal in Consiliul Local Timisoara! Primarul Dominic Fritz, obligat sa-si publice actul de identitate, pentru a dovedi ca are domiciliul in orasul de pe Bega. “Vanatoare de vrajitoare!”, au sarit consilierii USR

Transparenta dosarelor de cadre din Primaria Timisoara ii da batai de cap primarului Dominic Fritz. Consiliul Local a votat ca diploma de studii si domiciliul alesilor locali sa fie facute publice pe siteul primariei. Cele doua proiecte de hotarare propuse de dr. Marius Craina, consilier Pro Romania, au starnit replici dure, pro si contra. Au fost necesare 14 voturi ca acestea sa treaca si, in final, chiar atatea au si fost pentru.


Consilierii locali USR au sarit sa acuze ca este o “vanatoare de vrajitoare” pornita de un avocat, consilier local, cu strangere de semnaturi.

“Noi am fost validati de Biroul Electoral Central si de Judecatorie, care este relevanta proiectului? Am diploma de doctor inginer, nu mi-e teama de nimic, e vorba de adaugire la lege”, i-a replicat Rodica Militaru consilierului Mosiu, in timp ce consilierului Craina i-a atras atentia ca provine din partidul lui Victor Ponta, care si-a plagiat diploma de doctorat.

S-a facut referire si la riscul unui control excesiv, pe de alta parte, la Legea 544, prin care informatiile in cauza pot deveni publice doar daca reflecta capacitatea de exercitare a functiei. Au fost multe argumente si contraargumente nabadaioase, chiar deplasate si xenofobe, gen “Primarul german, cu violenta…”, iar secretarul general, Caius Suli, a spus ca nu va semna proiectul.

Paradoxal, viceprimarul liberal Cosmin Tabara a considerat propunerea “minora”, chiar daca PNL a sustinut-o si a votat-o. Reactia primarului a fost imediata.

“Sunt si eu surprins de aceasta dezbatere si de aceste lucruri “minore”, de aceea a spus secretarul general Caius Suli, nu! Nu le va semna. Si-atunci vor ajunge la Prefectura si Judecatorie. Daca mai exista o indoiala de ce Craina si Robu au pierdut alegerile, atunci asta este raspunsul. Aici va investiti energia, in aceste jocuri. Este o ipocrizie, domnule Toanca si domnule Craina, ca nu este despre persoane.

Unii nu pot accepta realitatea legala, o decizie judecatoreasca precum ca Timisoara are un primar ales. Oamenii vin cu probleme, nu sunt interesati de altceva. Se stie ca locuiesc in Timisoara din 2015. Este un razboi politic penibil purtat de persoane care nu pot accepta ca au pierdut. Asumati-va ca aceste alegeri au avut un rezultat!”.

In replica, Marius Craina a precizat ca initiativa sa nu are legatura cu o singura persoana. “Gandul meu nu are legatura cu o persoana, ci sa aratam ca tot Banatu-i fruncea”. Cele doua hotarari votate in Consiliul Local ii vizeaza pe primar, viceprimari, consilieri si sefii de directii din cadrul Primariei Timisoara. (L.K.)

 

Leave a Reply