Francezii au iesit din nou in strada, pentru a protesta impotriva permisului sanitar! De cateva zile, acesta a devenit obligatoriu in majoritatea locurilor publice

Oponentii permisului sanitar ies, din nou, in strada, sambata, in Franta, pentru al cincilea weekend consecutiv, peste 200 de manifestatii fiind prevazute sa aiba loc pe tot cuprinsul tarii, la cateva zile dupa intrarea in vigoare a obligativitatii de a prezenta acest permis in cea mai mare parte a locurilor publice, transmite AFP, potrivit Agerpres.


Autoritatile se asteapta la participarea a “circa 250.000 de manifestanti” in toata tara, potrivit unei surse politienesti. Saptamana trecuta, participarea a fost de peste 237.000, conform Ministerului de Interne.

Grupul militant Le Nombre Jaune (Numarul galben), care posteaza pe Facebook o numaratoare pentru fiecare oras, a inregistrat, sambata, peste 415.000 de participanti.

Miscarea de contestare atrage un public divers – inclusiv familii, manifestanti apolitici, ingrijitori sau pompieri -, depasind nivelul miscarii anti-vaccin sau “complotiste”, noteaza France Presse.

Protestele vin in contextul in care, de luni, permisul sanitar, continand un cod QR ce demonstreaza vaccinarea completa, un test negativ sau recuperarea dupa COVID-19, a devenit obligatoriu in majoritatea locurilor publice – localuri, transport, muzee, spitale. (G.G.)

Leave a Reply